VIDEO Coroana de flori care a căzut în capul lui Ianukovici, scoasă la licitaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coroana de flori care a căzut peste preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici la mormântul Soldatului Necunoscut din Kiev, în timpul unei ceremonii la care a participat şi omologul său rus Dmitri Medvedev, va fi scoasă la licitaţie, scrie Unimedia.

Partidul "Frăţia" din Ucraina va organiza licitaţia în 27 mai, iar preţul de pornire este de 8.000 de grivne (circa 820 de euro).

Liderul formaţiunii "Frăţia", Dmitri Korcinskii, a declarat că "respectiva coroană a fost adusă la sediul partidului de nişte tineri şi că nu vede în acţiunile acestora un gest condamnabil, inclusiv din punct de vedere penal, mai ales că, după o anumită perioadă, obiectele de acest gen sunt oricum adunate şi aruncate la gunoi de cei responsabili de întreţinerea monumentelor".

Până în prezent, organizatorii au primit peste 30 de cereri pentru cumpărarea coroanei care a căzut peste Ianukovici, potrivit presei de la Kiev.

Organizatorii afirmă că fondurile strânse în urma licitaţiei vor fi folosite pentru "asistenţa persoanelor condamnate politic".

Coroana respectivă a căzut peste preşedintele ucrainean la 17 mai, când liderul de la Kiev împreună cu omologul său rus, Dmitri Medvedev, au depus flori la Monumentul Soldatului Necunoscut.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite