Corina Voiculescu acuză DNA şi SRI de poliţie politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiica liderului PC, Dan Voiculescu, a transmis la Parchet o adresă de la DNA prin care Daniel Morar îi cere lui Florian Coldea date despre ea Mirela-Corina Voiculescu, fiica mai mică a

Fiica liderului PC, Dan Voiculescu, a transmis la Parchet o adresă de la DNA prin care Daniel Morar îi cere lui Florian Coldea date despre ea

Mirela-Corina Voiculescu, fiica mai mică a liderului PC, Dan Voiculescu, susţine că procurorul-şef DNA, Daniel Morar, i-a adus prejudicii de natură morală şi de imagine atunci când i-a cerut direct lui Florin Coldea, adjunctul şefului SRI, date despre viaţa ei privată şi activitatea profesională. Corina Voiculescu nu face obiectul niciunui dosar penal la DNA.

"Prin adresa S 00119/ 06.03.2007, DNA solicită, sub semnătura dlui procuror-şef Morar Daniel Marius, date referitoare la persoana mea din partea SRI. Rog a se observa că acest material este adresat domnului Florin Coldea, adjunctul şefului SRI, iar nu conducătorului acestei instituţii, aşa cum ar fi fost firesc, fapt ce demonstrează o relaţie de natură personală dintre dl Marius Daniel Morar şi Florin Coldea, care cu siguranţă ar fi răspuns cu solicitare la adresa menţionată", arată mezina familiei Voiculescu, într-o plângere înregistrată la Judecătoria Sectorului 1, în care cere procurorului-şef daune morale simbolice de un RON.

Cererea procurorilor era făcută în dosarul 28/P/2006, cunoscut mass-media ca dosarul Loteria II, în care sunt învinuiţi pentru spălare de bani Dan Voiculescu şi una dintre fiicele sale, Camelia-Rodica Voiculescu, dar în care ea nu are nicio calitate procesuală. "Nu am fost niciodată citată sau audiată şi nu cunosc absolut nicio împrejurare de fapt ce formează obiectul acestui dosar", mai arată judecătorilor Mirela-Corina.

"Am sentimentul justificat că sunt urmărită"

În plângere, ea denunţă "caracterul extrem de general al formulării" din adresa DNA, care indică "dorinţa acestei structuri de a obţine orice fel de informaţii legate de persoana mea, de activităţile profesionale pe care le derulez şi, în mod evident, chiar şi de viaţa mea privată, din moment ce fac referiri la <> , precum şi la imperativul obţinerii de informaţii referitoare la posturile telefonice pe care le utilizez".

"Din momentul emiterii acestei adrese şi până în prezent, întreaga mea existenţă personală şi profesională a fost tulburată, am sentimentul justificat că sunt urmărită, că-mi sunt ascultate convorbirile telefonice şi chiar ambientale, fiind împiedicată să-mi desfăşor viaţa în condiţii normale şi de echilibru sufletesc", povesteşte Mirela-Corina. Ea mai arată că adresa poate fi uşor verificată prin accesarea registrului de ieşire a corespondenţei DNA.

Daniel Morar, dosar pentru abuz în serviciu

Fiica lui Voiculescu arată că, în data de 19 aprilie 2007, a înregistrat la Secţia Anchete Speciale din cadrul Parchetului General o plângere împotriva şefului DNA, pe care îl acuză de infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Surse judiciare ne-au declarat că plângerea s-a constituit în Dosarul 7256/2007.

Corina Voiculescu susţine că demersul DNA şi, personal, al lui Daniel Morar "reprezintă o premisă clară şi deliberată pentru încălcarea drepturilor mele fundamentale garantate prin Constituţia României, respectiv libertatea individuală (art. 23), secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice (art. 28) şi dreptul la viaţă privată (art. 26), a căror consfinţire are tocmai raţiunea de a-l proteja pe cetăţean de orice ingerinţe şi abuzuri din partea autorităţilor". Ea îl acuză pe procurorul-şef al DNA de acţiuni de poliţie politică, de imixtiune în viaţa privată şi "de faptă ilicită, cauzatoare de prejudicii, săvârşită cu vinovăţie".

DNA: "Este un mijloc de probă"

Procurorul-şef Daniel Morar susţine, într-o întâmpinare depusă la instanţă, că DNA a respectat legislaţia în vigoare atunci când a făcut adresele la SRI şi că nu a încălcat dreptul de imagine al tinerei. "Solicitările oricăror gen de probe în cursul urmăririi penale nu reprezintă decât un mijloc de probă procedural vizat de organele de cercetare penală şi permis în mod expres de Codul de procedură penală, care vin în sprijinul soluţionării cauzei şi al elucidării împrejurărilor care au condus sau nu la săvârşirea unor fapte, în niciun caz la o încălcare a drepturilor cetăţeneşti", afirmă Daniel Morar.

Numele lui Coldea a apărut în mai multe scandaluri

Reamintim că numele lui Coldea a fost vehiculat şi în scandalul "bileţelelor" cu "notiţe de birou". Notiţele se refereau la dosarele de la CNSAS ale judecătorilor Curţii Constituţionale. În urmă cu două zile, Grupul de Investigaţii Politice (GIP) a susţinut că SRI face poliţie politică.

GIP invoca în acest sens o înştiinţare făcută de Serviciul Român de Informaţii către Traian Băsescu despre iniţiativele politice ale PNL în Republica Moldova. Adresa este datată 20 iulie 2006, ştampilată şi vizată. După semnătură, cel care a vizat această adresă pare a fi Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite