Corina Stângă: „Tata mă susţine în tot ce fac“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiica fostului mare handbalist Vasile Stângă şi-a propus să devină o jucătoare cunoscută în Europa. Practică baschetul de performanţă de aproape cinci ani şi nu a fost presată de părinţi pentru a-şi alege sportul.

La doar 17 ani, Corina Stângă a ajuns să evolueze în prima ligă. Chiar dacă părinţii ei sunt foste vedete ale României la handbal, Vasile Stângă, şi la baschet, Ecaterina Stângă, Corina Stângă este o persoană pe care o îndrăgeşti din prima clipă. Fără a avea aere de vedetă, jucătoarea, a ajuns o componentă de bază a loturilor naţionale de juniori şi a fost legitimată, din acest sezon, la Sportul Studenţesc, echipă care activează în prima ligă feminină de baschet.

„Nu am fost forţată să aleg handbalul“

Recunoaşte că nu a fost forţată de tatăl său să aleagă handbalul. „Din contră, tata mi-a spus mereu să fac ce sport îmi place. Am practicat mai multe discipline, însă nu la nivel de performanţă. Mi-a plăcut foarte mult baschetul şi am hotărât să-l joc. Mama m-a ajutat cu sfaturi, deoarece a practicat acest sport timp de 20 de ani”, precizează Corina.

PĂRINŢII O APOSTROFEAZĂ ACASĂ

Când nu are un meci prea reuşit, Vasile şi Ecaterina Stângă o încurajează la sală, însă reproşurile sunt lăsate pentru acasă. „Cât timp sunt pe teren, mă susţin. Atât mama, cât şi tata cunosc foarte bine fenomenul şi nu ţipă la mine sau mă apostrofează. Dacă se întâmplă să prind o zi mai slabă, discuţiile le purtăm mereu acasă”, afirmă Corina Stângă.

Actuala componentă a echipei Sportul Studenţesc adaugă: „Tata este foarte calm la meciurile mele, nu este firea vulcanică pe care o cunosc oamenii de la televizor. Una este să fii spectator, când joacă fiica ta, şi alta este atunci când ai o echipă de seniori. Mama mă ajută mereu cu sfaturi. Ea îmi spune cum şi ce greşesc şi o ascult întodeauna. Mă cunoaşte foarte bine şi ţin cont de sfaturile ei”.

Corina Stângă îşi aminteşte de cel mai frumos meci reuşit în carieră: „A fost o partidă cu Universitatea Craiova, pe când jucam pentru Olimpia. Eram la junioare doi şi ne luptam pentru medaliile de bronz. Acel meci l-am considerat ca unul perfect pentru mine şi am reuşit să-mi duc echipa către victorie”.

„MĂ BUCUR CĂ AM BĂTUT OLIMPIA”

De curând, Sportul Studenţesc a învins Olimpia într-un meci de verificare. Corina Stângă a declarat că a fost o victorie foarte importantă pentru ea. „Mă bucur foarte mult pentru că am învins Olimpia, fosta mea echipă. Am vrut să le arăt celor de acolo că am făcut decizia corectă în vară, când am ales Sportul. A fost un joc superb pe care l-am câştigat greu, însă nu am decis eu rezultatul final”, spune cu modestie fiica familiei Stângă.

Corina Stângă este mulţumită de actuala sa formaţie: „Mă simt minunat aici. Mă înţeleg foarte bine cu fetele şi cu antrenorul Ştefan Săndulache. Suntem ca o familie şi sunt sigură că vom avea rezultate surprinzătoare în Divizia A. Cât despre viitor, îmi doresc să ajung o jucătoare cunoscută în ţară şi în Europa”. Acum, Corina se concentrează să evolueze cât mai bine în prima ligă a României.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite