Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Craiova: Copil ucis de un coleg prea nervos

25 octombrie 2009, 21:21 |  Autor: Flaviu Dincă , Cristina Popescu  | 

Craiova: Copil ucis de un coleg prea nervos

Craiova: Copil ucis de un coleg prea nervos

 

Criminalul Sorin Ionaşcu (16 ani) a primit ieri mandat de arestare pentru o perioadă de 19 zile. Alexandru Cocoană (13 ani) a fost înjunghiat, vineri seară, în localitatea Obârşia de Câmp, de Sorin Ionaşcu (16 ani) pentru că a încercat să-şi apere un coleg.

Alexandru Cocoană din comuna Obârşia de Câmp, judeţul Mehedinţi, a murit după ce a fost înjunghiat de un elev de clasa a IX-a, de la Şcoala profesională din localitate. Elevul care şi-a înjunghiat colegul de şcoală a primit ieri mandat de arestare pentru o perioadă de 19 zile şi este cercetat pentru omor calificat şi port ilegal de armă.

Andi Preda (14 ani) era alături de Alexandru în momentul producerii tragediei. „Doi băieţi l-au chemat pe Alexandru şi pe încă un băiat. La un moment dat, au început să dea în băiatul care era cu Alex, iar el a încercat să îi despartă. Atunci, un băiat din comuna Gemeni i-a înfipt cuţitul“, a povestit Andi.

Mărturia lui este confirmată şi de declaraţia Laviniei Cocoană, sora lui Alexandru: “Au sărit doi pe el, unul l-a luat în braţe şi a spus că l-a rezolvat. După aceea, i-a dat drumul, iar Alex a căzut cu capul pe şosea.“

„La Liceul de Arte şi Meserii nu există pază. Eu le-am spus că oricând se poate întâmpla ceva, pentru că la profesională sunt mulţi delincvenţi. Sunt derbedei de 17, 18 ani care încearcă să facă legea în şcoală“, strigă nemulţumit Marin Capră, un apropiat al familiei Cocoană, cea care şi-a pierdut vineri fiul.

„Suntem distruşi!“

Vecinii susţin că trei dintre băieţii implicaţi în conflict sunt scandalagii notorii. Oamenii din comună spun că Alexandru era un băiat foarte cuminte, muncitor, care nu intrase niciodată în vreun scandal. “Când am ajuns, îl tăiaseră. Nu mi-a venit să cred ce s-a întâmplat. Era un băiat foarte bun, cuminte, muncitor. Am încercat să îl salvez, l-am frecat cu oţet, dar totul era în zadar“, a declarat Gheorghe Beţiu, unchiul băiatului.

Acesta a spus că Alexandru era un tânăr liniştit, care evita conflictele: „Mergea la muncile câmpului, cu tractorul, dădea de mâncare la animale. Era foarte cuminte şi deştept“.Bunica lui Alexandru este devastată de moartea nepotului său.

„Să-l bage la închisoare pe viaţă pe acel nenorocit!“, a strigat printre lacrimi Gheorghiţa Cocoană. Bătrâna spune că tânărul era sprijinul ei în gospodărie: „Mulgea vaca, o ducea la câmp. Aducea bălegarul şi avea grijă de toate utilajele. Nu ne-a spus niciodată că ar avea probleme cu cineva.“

„L-a lovit direct în inimă.

L-am găsit în şanţ, iar ăia fugiseră. Salvarea a venit târziu. Suntem distruşi!”, a spus cu lacrimi în ochi Marin Cocoană, tatăl victimei.

Profesorii, surprinşi de atitudinea lui Sorin

„Sorin Ionaşcu e de-o lună şi ceva în şcoală la noi. De asta nici nu-l ştiu prea bine. Are note bunicele. Are un 7, un 8 şi văzui chiar şi un 10. Nu înţelegem situaţia creată”, susţine Marchela Tunsoiu, directoarea şcolii din Obarşia.

Profesoara mai spune că a stat de vorbă ieri cu diriginta lui Sorin şi a aflat că acesta este un copil cuminte, care nu face probleme.

Când am ajuns, îl tăiaseră. Nu mi-a venit să cred ce s-a întâmplat. Era un băiat foarte bun, cuminte, muncitor.
Gheorghe Beţiu
unchiul lui Alexandru
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole