Copii ţinuţi în frig de propriii părinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) au luat în plasament în regim de urgenţă cinci minore, cu vârste cuprinse între unu şi 16 ani,

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) au luat în plasament în regim de urgenţă cinci minore, cu vârste cuprinse între unu şi 16 ani, care trăiau în condiţii inumane, la Zăvoaia, în satul brăilean Dedulescu. Soţii Boboc şi cei cinci copii ai lor trăiesc în condiţii greu de imaginat.

Alcoolici, cei doi au vândut din casă tot ca să-şi procure băutură, locuinţa lor nu mai are nici geamuri, iar fetele trăiesc îmbrăcate în zdrenţe, în frig.

Femeia nu a înţeles de ce oamenii “de la judeţ” au venit să îi ia copiii. “De ce îi luaţi, că doar niciunul nu e bolnav. Dacă îmi luaţi copiii, mă spânzur. Nu i-am bătut, nu le-am făcut niciun rău. Trăim din alocaţia lor, că alt venit nu avem. Dacă îi luaţi, nu mai avem din ce trăi”, a spus Elena Boboc.

Copiii au trăit însă mai mult din mila vecinilor. “Fata cea mare a lucrat toată vara cu ziua şi le aducea pâine, de mâncau toţi. Când le vine alocaţia, o beau pe toată”, a spus Lenuţa Sasu. Înainte de a fi luaţi în plasament, copiii familiei Boboc au făcut focul pentru părinţii lor.

Comună-problemă

Aceasta este a treia oară în mai puţin de o lună când autorităţile intervin în comuna brăileană pentru a lua copii în plasament. “Comuna Zăvoaia chiar devine o comună problemă din punctul de vedere al ajutorului social şi al creşterii copiilor. Este un dezastru din punct de vedere uman şi social”, a precizat directorul DGASPC, Alexandru Sculschi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite