Copii fără familie, traficaţi pentru pedofilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copii fără familie, traficaţi pentru pedofilie
Copii fără familie, traficaţi pentru pedofilie

Preşedintele unei asociaţii non-profit de sprijin a tinerilor cu probleme sociale plasa minori la petreceri cu homosexuali. Băieţii erau racolaţi direct din centrele de plasament din sectorul 3 al Capitalei. Fost angajat al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Sector 3, Mişu Neculae (41 de ani) a fost reţinut ieri, pentru pedofilie.

Cazul intrat în atenţia poliţiştilor bucureşteni după ce mai mulţi asistenţi sociali din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului Sector 3 din Capitală au sesizat dispariţia unor copii din centrele de plasament.

Citiţi şi:
VIDEO Reţea de pedofilie la Direcţia pentru Protecţia Copilului Sector 3

Anchetatorii au stabilit că, în perioada decembrie 2008 – iunie 2009, Mişu Neculae a traficat cinci minori cu vârste între 14 şi 16 ani.

Aceştia erau momiţi cu bani, telefoane mobile şi alte bunuri, după care li se promitea că vor fi duşi la petreceri la care veneau persoane importante din lumea modei.

În realitate, copii erau plasaţi la petreceri gay, unde erau abuzaţi sexual. Cei cinci minori au petrecut şi câteva weekend-uri la munte  împreună cu Mişu Neculae şi cu încă doi prieteni ai acestuia, Nicolae Daniel Stoicovici (32 de ani) şi Silviu Ionescu (30 de ani).

Asociaţie non-profit

Mişu Neculae a lucrat la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Sector 3 vreme de doi ani, în perioada 2000-2002, ca muncitor necalificat. O vreme a rămas fără serviciu, apoi a înfiinţat Asociaţia pentru Tinerii cu Probleme Sociale.

Sub paravanul acesteia, „Miseta”, aşa cum i se mai spunea lui Neculae, organiza tabere şi petreceri pentru copiii din centrele de plasament.

Acesta a recunoscut în faţa poliţiştilor că, într-un week-end, a organizat orgii sexuale, împreună cu prietenii săi.

Petreceri mondene

Numele lui Marian Dîrţă, cunoscut stilist, este vehiculat în acest dosar. În faţa anchetatorilor, Neculae, dar şi câţiva dintre băieţi au recunoscut că la unele petreceri erau prezenţi şi oameni din lumea bună.

image

Mişu Neculae, un pedofil fără scrupule Foto: Click!

„Am fost anul trecut la o petrecere şi l-am cunocut şi pe Dîrţă, stilistul. Eram mai mulţi băieţi. Ne-a adunat Mişu. Am vorbit, am băut ceva...“, ne-a spus unul dintre băieţi.

Homosexual căsătorit

Bucureşteanul de 41 de ani, acuzat de pedofilie, a fost reţinut de ofiţerii Serviciului Investigaţii Criminale Sector 3, ieri, în zona Nerva Traian. În faţa anchetatorilor el a recunoscut că este homosexual, chiar dacă e căsătorit şi are o fată de 18 ani.

Dat afară pentru că încerca să abordeze copii

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) – Sector 3 a sesizat poliţia în luna mai a acestui an.

image

„Încă din luna aprilie, psihologii şi asistenţii care lucrau cu cei cinci copii au observat modificări în comportamentul acestora. Îşi vopseau părul, lipseau noaptea din apartamentele în care erau cazaţi şi erau destul de des căutaţi de indivizi care se recomandau a fi rude îndepărtate ale copiilor. Existând suspiciuni, am decis să anunţăm Poliţia”, ne-a declarat Cristina Iancu (foto), director Protecţia Copilului în cadrul DGASPC Sector 3.

Mişu Niculae a lucrat la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - Sector 3 vreme de doi ani, în perioada 2000-2002.

„Era muncitor necalificat, făcea curăţenie în clădire, mai repara câte ceva. Contact cu băieţii n-avea, pentru că cei mici sunt în permanenţă însoţiţi de asistenţi. Dar cu siguranţă că ştia apartamentele unde aceştia sunt cazaţi. În 2002, i-am desfăcut contractul de muncă, existând indicii că încearcă să abordeze copiii”, a adăugat Cristina Iancu.

Program de consiliere

Cei cinci băieţi racolaţi de Mişu Necolae sunt cazaţi în două apartamente aparţinând DGASPC Sector 3. „Sunt copii părăsiţi de părinţi şi lăsaţi în grija noastră. De când au ajuns aici, niciun părinte nu a încercat să ia legătura cu ei. Toţi sunt şcolarizaţi şi au rezultate chiar bune. În acest moment, ei au intrat într-un program de consiliere, pentru a-i ajuta să treacă peste această traumă”, a precizat directorul Iancu.

image
image

Merg la foarte multe petreceri şi nu ţin minte exact întâlnirea de care se vorbeşte. Nu trebuie să dau socoteală pentru ce s-a întâmplat acolo. E viaţa mea şi fac ce vreau!

image



Marian Dîrţă, hairstylist

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite