Controlul la Muzeul Banatului mai durează câteva luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia obiectelor care lipsesc din inventarul Muzeului Banatului din Timişoara este departe de a fi rezolvată. "Va mai dura încă şase-şapte luni până vor fi puse lucrurile la punct, cel

Situaţia obiectelor care lipsesc din inventarul Muzeului Banatului din Timişoara este departe de a fi rezolvată.
"Va mai dura încă şase-şapte luni până vor fi puse lucrurile la punct, cel puţin la secţia de arheologie. Sunt acolo colecţii întregi care trebuie să fie inventariate. La secţia de Artă, în schimb, lucrurile vor merge mult mai repede. Nu vreau să fac nicio presiune de timp şi spaţiu în acest caz", a declarat, ieri, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc. Tot ieri, Ostaficiuc a declarat că a luat primele măsuri împotriva angajaţilor Muzeului Banatului: penalizări financiare şi retragerea salariilor de merit.
Zeci de lucrări de artă şi alte obiecte de patrimoniu încă lipsesc din inventarul comandat luna trecută de conducerea Consiliului Judeţean Timiş. Dacă unele au fost găsite între timp - bustul lui Pavel Chinezu, în podul muzeului, de exemplu -, în cazul altora se invocă faptul că au fost retrocedate proprietarilor iniţiali. şi aici este însă o problemă: nu există documente din care să rezulte că au fost retrocedate.
Ostaficiuc a anunţat, ieri, că va urma un control similar la Muzeul Satului din Timişoara: "După părerea mea, aceasta este o locaţie moartă în acest moment şi are nevoie de o trecere pe la reanimare".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite