Contrabandă de ţigări cu căruţa şi autoturismul
0Poliţiştii de frontieră au descoperit într-un autoturism condus de Costel C., 27 ani, din Vicovul de Sus, judeţul Suceava, 5.000 de pachete de ţigări "Saint George" de provenienţă
Poliţiştii de frontieră au descoperit într-un autoturism condus de Costel C., 27 ani, din Vicovul de Sus, judeţul Suceava, 5.000 de pachete de ţigări "Saint George" de provenienţă ucraineană. şoferul autoturismului a declarat că marfa a fost preluată de la doi ucraineni şi urma să fie comercializată în Bazarul din Suceava. Poliţiştii de frontieră au stabilit că şoferul fusese ajutat de un alt localnic, Ioan P., care a încărcat în căruţa personală pachetele de ţigări de la cei doi ucraineni. Ioan P. era deja cercetat de poliţiştii de frontieră din Vicovul de Sus care, joi dimineaţa, depistaseră urmele unei căruţe în apropierea frontierei de stat. Cei doi sunt cercetaţi pentru contrabandă, iar întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 10.000 de lei noi (100 milioane de lei vechi), a fost confiscată.