Protecţia Consumatorului ar putea investiga cazul diplomelor de la Spiru Haret

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protecţia Consumatorului ar putea investiga cazul diplomelor de la Spiru Haret
Protecţia Consumatorului ar putea investiga cazul diplomelor de la Spiru Haret

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului va discuta, în cadrul şedinţei de luni, posibilitatea de a se autosesiza în cazul date de Universitatea Spiru Haret. Anunţul a fost făcut de preşedintele ANPC, Bogdan Pandelică.

Mai citeşte şi:
Bucureşti: „Spiru Haret“ sfidează decizia Ministerului Educaţiei
Hunedoara: După scandalul de la titularizare plouă cu plângeri penale
Dascăli excluşi de la examen
Ecaterina Andronescu: ''100.000 de absolvenţi de la Spiru Haret au diplome ilegale!''
Lista facultăţilor cu probleme de la „Spiru Haret“

Vom analiza, în şedinţa de luni, situaţia celor care au primit diplome ilegale la Spiru Haret. Am înţeles că este vorba de câteva zeci de mii de cazuri”, a spus Pandelică.

Până în prezent,  Universitatea Spiru Haret are aproximativ 96.000 de absolvenţi. Reprezentanţii instituţiei au evitat să anunţe oficial care este numărul celor au urmat forme de învăţământ la distanţă sau fără frecvenţă, care, pentru majoritatea facultăţilor, sunt neacreditate.

Ministrul Ecaterina Andronescu a precizat ieri că nu se cunoaşte numărul diplomelor emise ilegal de Spiru Haret: "Cei care au terminat la Spiru Haret şi au parcurs forme de învăţământ neacreditate, normal că nu vor intra în legalitate, iar diplomele lor nu pot fi recunoscute, fie că vorbim de studenţii care au terminat în acest an sau acum cinci ani".

ANPC ar putea să se autosesizeze, pentru că zeci de mii de studenţi au fost înşelaţi. Universitatea emitea diplome reale, cu antetul ministerului şi tot ce trebuie. Este o chestiune gravă de înşelătorie, câtă vreme s-au dat diplome de absolvire a unor programe de studii neacreditate”, a explicat, pentru NewsIn, Mihai Corca, profesor la Academia de Studii Economice Bucureşti şi coordonator de programe la centrul neguvernamental Educaţia 2000+.

Universitatea Spiru Haret solicita ministerului eliberarea necesarului de diplome corespunzător numărului de absolvenţi, iar instituţia de stat emitea actele respective prin intermediul editurii Romdidac.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite