Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

90.000 de lei pentru a rosti cuvântul „mamă“

3 ianuarie 2010, 21:44 |  Autor: Roxana GLĂVAN  | 

Cuvinte cheie: recuperare, ABA, terapie, spiholog, autism,

În urma şedinţelor de terapie, Marius a învăţat să scrie şi să citească

În urma şedinţelor de terapie, Marius a învăţat să scrie şi să citească

 

Părinţii unui copil bolnav de autism din Constanţa au cheltuit până acum aproape un miliard de lei vechi pentru recuperare.După mii de ore de terapie zilnică, Marius Velea, un băieţel de şapte ani, râde, se joacă, ştie alfabetul şi rosteşte cuvântul „mamă“.

Copiii diagnosticaţi cu autism au nevoie de ajutor specializat pentru a deprinde abilităţi care pentru alţii par să vină de la sine. Pentru a rosti un cuvânt, a se juca sau a spune când îi doare ceva, ei au nevoie toată viaţa de terapie de recuperare.

Aşa a fost Marius, un băieţel de şapte ani diagnosticat cu autism la vârsta de patru ani, singurul copil al familiei Velea. Nu rostea „mamă", „tată", nu spunea când îl durea ceva, ţipa în loc să vorbească şi nu se juca.Cea care le-a dat nefericita veste părinţilor a fost dr Diana Tamaş, medic specialist psihiatrie pediatrică.

La Bucureşti au aflat diagnosticul final: autism infantil. „Cel mai greu moment din viaţa mea este să le spun că vor trăi o dramă zi de zi, ani la rând, că vor avea de cheltuit sume uriaşe", spune doctorul.

2.500 de lei lunar pe recuperare

După diagnostic, Marius a lucrat în particular terapia comportamentală aplicată (ABA) cu psihologul Iuliana Mitu. Preţul unei şedinţe de o oră şi jumătate ajunge la 60 de lei. Însă Marius are nevoie de opt ore de terapie ABA pe zi!

Pentru ca fiul lor să fie un copil normal, familia Velea a cheltuit peste 2.500 de lei pe lună. Oamenii locuiesc la 20 de kilometri de Constanţa, în comuna Tuzla şi trebuie să bată zilnic drumul până la cabinetul medical.

„La început am fost descurajaţi, dar acum ne uimeşte acest copil, pentru că ne dă speranţe. Rosteşte cuvinte noi, are prieteni şi-l vedem cum creşte normal.

Sunt mândru de el că a învăţat să-şi scrie numele, conştientizează că sunt tatăl lui, ştie localităţile prin care trecem în drum spre casă", a mărturisit Florin Velea, tatăl băieţelului. „Marius este un băieţel foarte deştept, are o memorie vizuală extraordinară. La patru ani a învăţat progresiv să spună mama, tata, a învăţat alfabetul", a povestit Iuliana Mitu.

După mii de ore de tratamente de-a lungul anilor, băiatul râde, comunică, se joacă şi a învăţat mediul înconjurător. Datorită eforturilor părinţilor, Marius poate fi considerat un caz fericit: copilul autist este recuperat aproape total. „Ne pregătim ca la anul să mergem la şcoală. Ne-am chinuit mult, dar pentru el am făcut tot", a povestit plină de speranţă Luminiţa Velea, mama lui Marius. Cea mai mare bucurie pentru ea a fost momentul în care Marius i-a spus „mama".

„Este sufletul meu, este un luptător şi un exemplu pentru noi. Schimbările vizibile pe care le vedem ne impulsionează să nu renunţăm şi să depăşim orice moment greu", spune mama şi asistentul personal al lui Marius.

„Campion" la puzzle

Dacă în primii ani părinţii au plătit tratamentele de recuperare, acum ei îl aduc pe Marius la Centrul de zi pentru copiii cu autism, funcţional din luna septembrie. „Copilul este foarte bun la puzzle, numără, este foarte inteligent. Doar dacă-l întrebăm ceva simplu îi este greu să răspundă şi asta-l diferenţiază de un copil fără autism", a explicat Cristina Taşu, actualul psiholog al băiatului.

În ţară sunt foarte puţine centre de recuperare pentru autişti care oferă tratament gratuit. În evidenţa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului funcţionează şapte centre specializate pentru copiii cu autism în Bucureşti (două), Vrancea, Maramureş, Harghita, Sfântu Gheorghe şi Constanţa.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Câte şanse oferă societatea copiilor cu autism?

    Terapiile comportamentale, practicate în străinătate încă din anii ’70, sunt recunoscute drept ...

    Terapia ABA se poate învăţa şi în România

    Cursurile pentru recuperarea copiilor cu autism se adresează atât psihologilor, cât şi părinţil ...

    Cea mai deprimantă zi din 2012 este astăzi. Ce puteţi face să scăpaţi de această stare

    Vi se pare că astăzi vi se întâmplă cele mai rele lucruri şi nu sunteţi capabili să rezolvaţi p ...

    Cristina Nedescu salvează copiii cu autism

    Cristina a aplicat pentru prima dată în România terapia ABA chiar pe fiul ei. Băieţelul este ac ...

    Am intrat în anul maimuţelor

    Anul 2012 a început cu o dezordine publică teribilă. România devine o junglă în care fac legea ...


    Adevarul on Facebook

    Cine ne reprezintă: Băsescu sau Ponta?

    Sabin Orcan

    Dl Ponta, mai tânăr, o fi uitat pesemne că legiuitorii noştri s-au inspirat din modelul francez atunci când au scris Constituţia.

    „Bătălia“ pentru Iaşi

    Liviu Antonesei

    La Iaşi, la epuizarea unei treimi din campania electorală, aceasta pare să nu fi început încă.

    Cu legea pe Constituţie călcând

    Grigore Cartianu

    Ajunse anticipat în şaua guvernării, PSD şi PNL consideră că-şi pot permite orice, fără teamă şi fără de ruşine.

    Cerşetori fără poveste

    George Radulescu

    Sloganurile ieftine, zâmbetele false şi degetele arătătoare, îndreptate flasc spre privitori, ar trebui să arate determinarea candidatului la primărie „de a face treabă".

    O calamitate: uninominalul „pur“

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleaşi probleme.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole