Zdrobit de un camion al Armatei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un teribil accident de circulaţie s-a produs ieri-dimineaţă pe DN 3, în centrul comunei constănţene Valu lui Traian: un bătrân a murit pe loc după ce a ajuns sub roţile unui camion al Armatei.

În jurul orei zece Stelică Muşat (75 de ani) şi-a parcat Dacia în faţa unei vulcanizări din Valu lui Traian. În momentul în care a ieşit din autoturism, un camion militar, care circula pe acelaşi sens de mers, l-a izbit în plin, înainte ca bătrânul să apuce să facă un pas.

Victima a fost prinsă sub roţile camionului militar de unde a fost scoasă de pompieri. Cu toate că la faţa locului a fost trimis un echipaj SMURD, medicii nu l-au putut salva.

Camionul aparţine UM 01737 Topraisar, iar la volan se afla Ciprian Marius Mărgărit (34 de ani), angajat al Armatei, iar în autovehicul se mai aflau, în momentul accidentului, încă patru militari. El este cercetat pentru ucidere din culpă. „Ar putea fi vorba de o culpă comună.

Şoferul accidentat nu s-a asigurat înainte de a ieşi din maşină, iar militarul a trecut la foarte mică distanţă de marginea drumului", a declarat comisarul Tudorel Dogaru, şeful Biroului Accidente din cadrul Serviciului Rutier Constanţa. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite