Se întorc suedezele pe litoralul românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O cursă charter München - Constanţa a adus ieri 84 de scandinavi la Marea Neagră. Majoritatea oaspeţilor spun că au ales litoralul românesc pentru tratamentele ieftine cu nămol şi cu aerosoli, dar şi pentru că la noi cazarea este mai ieftină decât la ei.

Mai mulţi tour-operatori pregătiţi cu pancarte de „Bun venit!" i-au întâmpinat pe străinii care au aterizat ieri pe Aeroportul constănţean „Mihail Kogălniceanu". Aeronava a aterizat la ora 15.40, iar scandinavi din Suedia, Danemarca, Norvegia şi Finlanda au fost ghidaţi către autocarele care erau pregătite să plece spre staţiunile de pe litoralul românesc.

Mai citeşte şi:

Hotelierii au reduceri pentru minivacanţa de Rusalii

În anii '70, staţiunile de la Marea Neagră erau atracţia tinerelor suedeze care veneau în număr mare. Virginia High a revenit în România după 27 de ani.

„Sunt româncă şi am venit într-o vizită scurtă acasă şi stăm numai o săptămână. Eu şi tatăl meu sperăm să avem parte de vreme frumoasă. Vrem să «adulmecăm» puţin marea şi apoi să plecăm la muncile noastre, în Germania. Trebuia să-mi vizitez ţara pentru că acasă rămâne acasă", a spus plină de emoţie turista, în timp ce recepţionera îi înmâna cheia de la cameră.

De pe scara avionului, o altă turistă, Tamara, a păşit cu emoţie pentru prima dată în ţara unde s-a născut bunicul ei. „Am vrut să văd cum arată România în care s-a născut bunicul meu. Este prima vizită în ţară la voi. Vreau să văd tot, pentru că totul e de văzut. Aşa îmi spunea mereu bunicul. Nu am auzit foarte multe despre Constanţa, dar am citit că sunt biserici foarte frumoase şi abia aştept să le vizitez. Voi sta în Mamaia opt zile", a mărturisit Tamara. Împreună cu mama ei a venit prin tour-operatorul nordic TUI, fiind astfel primii doi turişti care vin pe litoralul românesc după cinci ani prin acest program.

Au venit pentru nămol

Mai mulţi nemţi veniţi prin tour-operatorul german Messerschmitd au spus că au ales litoralul românesc pentru tratamentele ieftine cu nămol şi aerosoli. Gabrielle Kindzhoff s-a tratat aici în urmă cu 44 de ani de dureri de spate. „La 20 de ani am suferit o operaţie la şira spinării, care mi-a dat dureri mari. La vremea aceea, mama a aflat că pe litoralul de aici sunt clinici unde mă pot trata, de aceea m-a adus la Eforie. Am revenit îndemnată de o prietenă la care mă tot plângeam de dureri de spate. Sper să-mi prindă bine curele cu nămol şi cu aerosoli", a spus turista.

Pe lângă curele cu aerosoli şi nămol, turiştii nordici au spus că au ales litoralul românesc şi pentru că este mai ieftin. „Totul este mai ieftin aici şi condiţiile sunt excelente. Sper să prind vreme frumoasă şi să mă bucur de plimbările de la malul mării", a spus domnişoara Fix. Este pensionară, dar crede că litoralul românesc o va întineri.

Atrasă de ofertele de pe litoral a fost şi Johanna Ticken. „Mă voi caza în Mangalia, pentru că este mai ieftin şi mai liniştit", a spus ea. Tour-operatorul german Messerschmitd s-a ocupat de cazarea a 25 dintre turiştii sosiţi ieri.

„I-am cazat în Mamaia, Eforie Nord şi Neptun şi totul a decurs fără probleme. Turiştii nordici nu au ridicat niciun fel de pretenţii. Cei mai mulţi dintre ei au venit pentru tratamente la SPA şi au spus că au fost încântaţi de preţurile reduse", a declarat Toni Messerschmitd, tour-operator Messerschmitd. Ei au plătit pentru un sejur de trei săptămâni 700 de euro.

"Sunt româncă şi trebuia să-mi vizitez ţara pentru că acasă rămâne acasă."
Virginia High
turistă

"Am vrut să văd cum arată România în care s-a născut bunicul meu. Este prima vizită în ţară la voi."
Tamara
turistă

Programe speciale

Hotelierii s-au pregătit din timp să-i primească pe turiştii nordici cu programe speciale. La Golden Tulip, angajaţii au stabilit programe diferite pentru fiecare seară. „Avem seri greceşti, româneşti, latino, muzică live şi personal pus la dispoziţie în permanenţă pentru ei", a precizat Cătălina Braşoveanu, reprezentant Golden Tulip.

Şapte hoteluri din staţiunea Mamaia îi vor găzdui pe turiştii scandinavi din Suedia, Danemarca, Norvegia şi Finlanda. Ei au ales să se cazeze la hoteluri de 3 şi 4 stele din staţiunea Mamaia: Dorna, Modern, Central, Golden Tulip, Fantasz, Palas, Riviera. În fiecare marţi, până la toamnă, cursa charter a companiei Air Berlin va aduce turişti nordici la Constanţa.

„În această vară sunt aşteptaţi 1.500 de turişti, a declarat Ciprian Popescu, reprezentantul TUI în România. Astfel, operatorul Internaţional TUI a revenit  în România după o absenţă de cinci ani.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite