Consiliul Capitalei, în mâna lui Videanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vanghelie şi-a retras ieri cei 11 consilieri PSD, lăsând Consiliul General sub controlul PD În plin scandal politic cu rivalii din Partidul Democrat, preşedintele PSD Bucureşti, Daniel

Vanghelie şi-a retras ieri cei 11 consilieri PSD, lăsând Consiliul General sub controlul PD

În plin scandal politic cu rivalii din Partidul Democrat, preşedintele PSD Bucureşti, Daniel Marian Vanghelie, sare la atac. Ţinta, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), pe care l-a lăsat fără 11 dintre cei 55 de membri.

Social-democraţii au venit ieri la şedinţa de consiliu cu demisiile în mână, iar după ce le-au înmânat secretarului general au ieşit din sală. Singurul pesedist care a rămas a fost Liviu Goncea, care nu are deocamdată demisia scrisă, fiind plecat din ţară la momentul deciziei colegilor lui.

Motivul invocat de demisionari: corupţia din Primăria Capitalei. "Noi nu mai suntem de acord cu deciziile strâmbe pe care le ia acest consiliu", a explicat liderul grupului de consilieri social-democraţi, Doru Giugula. El a adăugat că atât el, cât şi colegii lui vor monitoriza toate şedinţele consiliului, participând de data aceasta "ca simpli cetăţeni".

În replică, primarul general Adriean Videanu spune că acţiunea pesediştilor "este un gest ieftin de imagine şi de laşitate" şi că "ar fi fost un gest normal dacă timp de trei ani de mandat propuneau acte legislative pentru dezvoltarea Capitalei".

PD ar putea lua majoritatea

Democraţii ar putea deveni, teoretic, majoritari în CGMB. Potrivit legii, în cazul în care rămân locuri vacante în consiliu, atunci acestea trebuie completate de membrii de pe listele partidului căruia i-au aparţinut respectivii consilieri. "În cazul de faţă avem două posibilităţi.

Ori continuăm până la sfârşitul mandatului în formula cu 43 de consilieri, câţi au rămas, ori grupurile politice din consiliu se întrunesc şi dezbatem redistribuirea locurilor vacante", a declarat Videanu. În această situaţie, în câştig ar fi Partidul Democrat, care are deja şi "ajutor" la vot din partea liberalilor care au trecut în PLD. Oricum, act de demisia social-democarţilor va fi luat abia în prima şedinţă ordinară a consiliului, care nu a fost încă anunţată.

Vanghelie îl copiază pe Băsescu

Gestul lui Marian Vanghelie nu este original. Mandatul trecut, după mai multe dispute deschise cu PSD, Traian Băsescu, în calitate de şef de partid, le-a cerut democraţilor să renunţe la funcţia de consilier general. Atunci, majoritari au rămas consilierii PSD, pe care Băsescu îi acuza de fiecare dată că nu voteză proiectele pentru dezvoltarea oraşului promovate de el. Acum, Vanghelie vrea să arate că PD votează numai cum vrea Videanu, iar PSD "nu vrea să mai ia parte la acte de corupţie din consiliu", a argumentat Vanghelie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite