Conservele pentru iarnă au preţuri de criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conservele pentru iarnă au preţuri de criză
Conservele pentru iarnă au preţuri de criză

Vânzătorii dau legumele şi zarzavaturile mai ieftine decât anul trecut

CITEŞTE ŞI:
Artă şi decor cu murături

A venit toamna, iar slătinencele au început să adune în cămară conservele pentru iarnă. Bulionul, zacusca şi murăturile costă mai puţin decât anul trecut. Vânzătorii din Piaţa Zahana au scăzut preţurile, în an de criză, de teamă că vor rămâne cu marfa nevândută. Cu toate acestea, spun ei, oamenii cumpără cantităţi mai mici de legume şi zarzavaturi.

Preţuri convenabile, cumpărători puţini

Roşiile, gosoşarii, vinetele, varza, tecile de fasole sau castraveţii sunt mai accesibile decât anul trecut. Kilogramul de roşii costă între 1 şi 2 lei, gogoşarii sunt cel mult 2,5 lei, ardeiul gras se vinde chiar şi cu un leu, ardeiul capia este cel mult 2 lei, iar vinetele sunt între 1 şi 2 lei. „Am lăsat mult la preţ, că nu mai are lumea bani. Vânzarea merge prost, deocamdată. Cine cumpără ia doar aşa, pentru consumul zilnic, nu cantităţi mari, pentru conserve“, spune, dezamăgită, Floarea Mititelu, din Curtişoara.

Lângă ea, o bătrână din Pleşoiu a adus în această dimineaţă marfă proaspătă şi ieftină în oraş. Clienţii cumpărau de la ea câte un kilogram de ardei şi unul de vinete, nicidecum sacoşe întregi, ca toamna trecută. „Le am pe toate ieftine şi proaspete, dar nu am clienţi. Nu mai are lumea bani să facă zacuscă şi murături multe“, spune Elena Bodescu.

Conservele sunt prea costisitoare

Deşi au observat că preţurile legumelor şi zarzavaturilor sunt mai mici decât anul trecut, gospodinele nu se grăbesc să investească în conservele pentru iarnă. „Am venit să iau vinete şi ardei, dar nu pentru iarnă, vreau să le pregătesc pentru astăzi. Preţurile sunt convenabile şi marfa e frumoasă, dar nu sunt bani. Nu mai fac zacuscă, toamna aceasta, pentru că este costisitoare şi necesită multă muncă. O să fac doar murături, dar mai târziu, mai la toamnă, că poate mai scad preţurile“, a spus azi-dimineaţă Maria Irimia, o pensionară din Slatina.

Cele mai căutate produse erau, astăzi, vinetele şi capia, după cum au spus vânzătorii. Castraveţii, gogoşarul, ardeiul iute sau gogonelele, deşi ieftine, nu au fost cumpărate în cantităţi mari.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite