Condiţia pentru a scăpa de vizele pentru SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a circula în Statele Unite fără viză, România mai are de îndeplinit o singură condiţie, după cum a declarat secretarul de stat în Ministerul de Externe, Bogdan Aurescu, iar asta depinde exclusiv de români.

Potrivit oficialului, este nevoie ca România să se încadreze într-o aşa-numită rată de refuz de 3%. E vorba de numărul de cereri depuse de românii care vor să călătorească în SUA şi care sunt respinse de autorităţile americane. În prezent, această rata de refuz este e 20%, a declarat, la RFI.

"În momentul de faţă, singura condiţie pe care mai trebuie s-o îndeplinească România pentru a intra în acest program de Visa Waiver, deci circulaţie fără viză în Statele Unite este chestiunea ratei de refuz. Aceasta nu ţine de atribuţiile Guvernului României, ţine de numărul de aplicaţii pe care cetăţenii români le fac pentru vize şi care sunt respinse.

Celelalte condiţii, care se referă la un număr foarte mare de parametri tehnici sunt deja realizate, însă această condiţie a ratei de refuz este o condiţie legislativă în SUA, deci este o lege americană, care prevede un anumit procent, 3% de rată de refuz. Or noi suntem în jurul valorii de 17%-20%, dacă nu mă înşel. Din acest punct de vedere, este foarte greu să negociezi o prevedere legală din Statele Unite", spune secretarul de stat din MAE.

Aurescu declară că ţine de români ca rata de refuz să scadă. "Este o cale foarte lungă, care depinde în primul rând de numărul de aplicaţii repetate pe care acelaşi cetăţean român, care a fost o dată refuzat, pentru că nu îndeplineşte condiţiile pentru a primi viza le depune. Dacă un cetăţean român constată că a fost respins pentru că nu îndeplineşte condiţiile respective, până acele condiţii nu vor fi modificate, în aşa fel încât să corespundă acestor cerinţe pentru acordarea vizei, depunerea repetată de astfel de aplicaţii nu face decât să crească rata de refuz, deci în detrimentul celorlalţi cetăţeni români", explică oficialul.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite