Condamnaţi de două ori: şi de boală şi de sistem

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Schimbarea modului în care bolnavii de cancer îşi pot procura medicamentele a lăsat mulţi pacienţi fără tratament, pentru că spitalele nu le au pe stoc. De la 1 aprilie, bolnavii de cancer nu-şi mai pot lua medicamente decât din farmaciile spitalelor. Multe dintre ele sunt însă goale. Cum comentaţi această decizie?

Până la 1 aprilie, medicamentele împotriva cancerului puteau fi luate din orice farmacie, pe baza unei reţete de la medicul curant. ­Printr-un ordin intrat în vigoare la 1 aprilie, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a dispus ca aceste medicamente să fie date numai prin farmaciile spitalelor.

 „Înainte de ordin, pacienţii alergau prin farmacii până îşi rupeau pingelele, dar până la urmă găseau medicamentele. Acum, bolnavii trebuie să se interneze în spital şi, în cazul în care farmacia spitalului are medicamentul, atunci ei urmează tratamentul. Dacă nu, atunci medicii îi spun pacientului să revină altădată, când vor exista medicamente", spune Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer.

Citiţi şi:

 Fiecare bolnav va fi tratat specific

Numărul bolnavilor de cancer din România creşte cu 3.000 de cazuri anual


Unul dintre pacienţii rămaşi fără medicamente este Cătălina Gâlcă, 30 de ani, din Constanţa. Lunar, fata trebuie să ia două medicamente pentru neoplasmul mamar de care suferă de un an şi jumătate. Unul dintre ele este sub formă de pastile, iar celălalt este injectabil. „Luna trecută am fost minge de ping-pong între farmacia spitalul şi celelalte farmacii. Medicii m-au trimis la spitalul, unde nu exista Zoladex", a spus Cătălina Gâlcă.

Medicamentul era însă foarte important pentru ea întrucât îi reglează nivelul hormonilor din organism, iar neadministrarea lui îi pune viaţa în pericol.  Alternativa era să cumpere medicamentul de care avea nevoie din farmaciile cu circuit deschis, dar nu avea bani."Am avut noroc cu cei de la Asociaţia OncologicRom care mi-au găsit şi plătit ei medicamentul. Luna aceasta nu ştiu cum va fi", a declarat Cătălina Gâlcă.

98.000 de bolnavi de cancer

În România sunt 98.000 de bolnavi de cancer. De când ordinul a intrat în vigoare, din cauză că unele spitale nu au făcut licitaţii pentru a asigura un stoc minim de medicamente în farmaciile proprii (din lipsă de bani), bolnavii nu mai au de unde să-şi ia reţetele pentru a supravieţui. Pacienţii spun că stocul ar fi trebuit asigurat înainte de a se pune în aplicare decizia CNAS ca distribuirea tratamentului injectabil pentru bolnavii de cancer să se facă doar în secţiile şi spitalele de oncologie. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, acum majoritatea spitalelor din ţară au rămas fără tratamentele pentru pacienţii cu cancer, urmînd să fie aprovizionate după ce se vor încheia licitaţiile.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii spun că bani sunt şi că programul naţional anticancer a primit fonduri până la sfârşitul anului, cea mai mare parte fiind destinată medicamentelor. Potrivit Oanei Grigore, şefa biroului de presă din Ministerul Sănătăţii, pentru acest program, în total au fost alocate 371 de milioane de lei, din care 355,8 milioane pentru tratament. „Banii sunt programaţi să ajungă până la sfârţitul anului, dar probabil că la următoarea rectificare bugetară va fi rectificat şi bugetul pentru programul de cancer", a precizat Oana Grigore. Potrivit lui Cezar Irimia însă, bugetul destinat acestei patologii este cu 400 de milioane mai mic în acest an faţă de 2010, fapt care-i pune pe medici să aleagă între pacienţii care primesc tatament şi cei care nu primesc.

„Este un genocid"

Liliana Vidu, 52 de ani, din Deva, judeţul Hunedoara, aşteaptă din noiembrie trecut să-i aprobe CNAS dosarul pentru a putea primi tratamentul. Până acum doi ani a lucrat la Compania de Căi Ferate, la departamentul de relaţii cu clienţii. În 2009 s-a simţit foarte rău şi a mers la Spitalul de Urgenţă din localitate. În urma unor investigaţii amănunţite medicii au ajuns la concluzia că are tumoare malignă la colon. „A fost o boală atipică. Până nu m-am dus la medic nu m-a durut nimic. Prima operaţie a fost la Deva, apoi la o lună şi jumătate am făcut a doua operaţie la Cluj", a spus bolnava. Au urmat apoi radioterapia şi chimioterapia.

Anul trecut, la şase luni de la tratament, medicii i-au mai descoperit metastază hepatică şi pulmonară. „Medicul curant mi-a recomandat atunci să iau Avastin, care, din câte am înţeles, e foarte scump - 5.000 de lei un singur flacon", a spus femeia. Pentru a obţine medicamentul, medicul de familie a întocmit un dosar împreună cu casa de sănătate judeţeană şi l-au trimis spre aprobare CNAS. „Din noiembrie anul trecut nu am primit niciun răspuns. Mi-a zis medicul de familie că nici luna asta dosarul nu e printre cele aprobate. Este un genocid ceea ce se întâmplă. Sunt ­mulţi oameni în situaţia mea", a spus Liliana Vidu. Reprezentanţii asociaţiilor bolnavilor de cancer au ameninţat că vor da statul în judecată pentru blocarea accesului la tratamente.

"Pacienţii sunt înspăimântaţi că nu-şi găsesc tratament."
Cezar Irimia
preşedinte Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer

Cancerul, descoperit în stadiu avansat

În lume, 12 milioane de oameni află în fiecare an că suferă de cancer. Ultima statistică a OMS situează România pe locul 47 din 50 într-un clasament al ţărilor cu cei mai mulţi bolnavi de cancer. Nu ar trebui să stăm liniştiţi, spun specialiştii. În viitor, incidenţa acestei boli ar putea atinge la noi cifre îngrijorătoare. În plus,  la noi, cancerul este descoperit în stadii avansate, fapt care duce la creşteri de costuri pentru tratamente şi scade speranţa de viaţă.
 
Principalele cauze de deces prin tumori maligne la români sunt cancerul gastric, cel colo-rectal, pulmonar, mamar, al colului uterin şi al prostatei. La nivel mondial, cancerul e responsabil de 13% din decesele din întreaga lume, devansând chiar numărul victimelor SIDA, tuberculozei sau malariei.

Probleme mari şi la bolnavii cu HIV/SIDA

Mihai Mincan

O situaţie similară celei în care se găsesc bolnavii de cancer din România poate fi identificată şi în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul HIV. Statul român a intervenit pentru prima oară cu adevărat în problema bolnavilor de SIDA abia în 2002. La acel moment s-a emis o lege specială care prevedea gratuitate pentru tratamentul, educaţia şi obţinerea unui loc de muncă. În 2003, s-a decis organizarea unei licitaţii centralizate, de către CNAS, pentru obţinerea tratamentului pentru bolnavi.

Dat fiind volumul licitaţiei, toate companiile producătoare şi distribuitorii au făcut reduceri masive, ajungându-se până la situaţia ca un tratament să fie cumpărat de către stat cu preţul de producţie. Aşa se face că, în vremurile bune, medicamentele erau distribuite individual către fiecare bolnav de ­SIDA. Potrivit lui Iulian Petre, directorul executiv al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), primele probleme au apărut la începutul lui 2008. În decembrie 2007, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, decidea descentralizarea achiziţiei şi obţinerea tratamentului de către fiecare spital judeţean în parte, prin negociere directă cu producătorii şi distribuitorii.

„Efectele abia acum se văd"

„Nu s-a ţinut cont de banii puţini, de distribuţia greoaie sau de calitatea managementului public din România. La asta se adaugă şi apariţia crizei economice, şi micşorarea bugetului la 60% din cel necesar. Anul trecut a fost dramatic. Au fost luni întregi în care bolnavii nu şi-au putut procura tratamentul. Iar efectele se văd acum. Mulţi dintre ei sunt obligaţi să treacă pe scheme de tratament mai complicate şi mai scumpe", declară directorul executiv al UNOPA.

Iulian Petre consideră că situaţia este îngrijorătoare şi de acum încolo. „Mai nou, li s-a spus bolnavilor că îşi pot ridica tratamentul şi de la farmacie, precum bolnavii de diabet. Situaţia nu este însă deloc similară. Aici există ruşinea, jena. Drept dovadă, de la momentul acestei decizii, doar 1% din bolnavi au ales să se ducă direct la farmacie, ceilalţi optând în continuare pentru spital", explică Petre.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite