Concurs internaţional de gătit
0Pasionaţii de bucătărie sunt invitaţi să îşi demonstreze talentul la gătit pe Platoul Corneşti, unde se va desfăşura prima ediţie a Concursului Internaţional de Gătit „Poftă Bună! – Jó étvágyat!”, la 27 iunie.
Înscrierile se pot face până la 15 iunie, anunţându-şi prezenţa până acum echipe din Ungaria şi Slovacia. Echipele trebuie să fie formate din minimum trei persoane, iar reţeta, liber aleasă, trebuie gătită pentru cel puţin zece porţii.
„Concursul are ca obiectiv central familia, însă asta nu înseamnă că nu se pot înscrie şi alţi doritori. Totuşi, gătitul se leagă foarte mult de familie, de prânzul luat împreună, de tradiţii. Vrem să încurajăm lumea să scoată de la naftalină reţetele primite moştenire şi să le prezinte la acest concurs“, a declarat Pap Peter, managerul evenimentului.
Juriul concursului, prezidat de maestrul bucătar Horia Vîrlan, va avea componenţă internaţională. Primăria pune la dispoziţie lemnele pentru foc, mesele şi băncile, iar bucătarii trebuie să se prezinte cu propriile accesorii de bucătărie şi cu ingredintele necesare.