Bani cu ţârâita pentru falezele roase de mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe faleza din Tuzla, care nu a fost consolidată niciodată, nu există pancarte de avertizare
Pe faleza din Tuzla, care nu a fost consolidată niciodată, nu există pancarte de avertizare

Malurile din Tuzla, Costineşti, Eforie şi Constanţa sunt cuprinse într-un program de reabilitare, dar lucrările bat pasul pe loc. Din cele 49 de milioane de euro alocate de stat pentru a opri eroziunea care ameninţă litoralul, firmele care se ocupă de consolidări au primit doar puţin peste 7 milioane de euro.

Pe litoral se consolidează malurile doar pe două tronsoane, la Tuzla şi Costineşti, unde lucrările au început în anul 2009.

„La Costineşti sunt în lucru două porţiuni, cu o lungime totală de 1.800 de metri. Au fost ridicate malurile prăbuşite până la o înălţime de 35 de metri şi s-a intervenit la baza terenului în pantă, la aderenţa cu marea. Am executat o protecţie cu blocuri mari din piatră, pe care urmează să fie amenajată o alee de beton cu lăţimea de trei metri, pentru circulaţia pietonală", a explicat Ion Ivănoiu, reprezentantul firmei care execută lucrările de consolidare la Costineşti.

Acesta a ţinut să precizeze că societatea lucrează doar atunci când le sunt viraţi banii de la stat.

Nici la Tuzla lucrările nu au avansat foarte mult. Acestea sunt întârziate din cauza construcţiilor ilegale care sunt ridicate pe faleză. Primarul comunei Tuzla, Constantin Florin Micu, spune că a ajuns la o înţelegere cu pescarii şi cu turiştii de weekend care şi-au construit case de vacanţă. „Am convenit cu ei să le fie demolate construcţiile pe măsură ce înaintează lucrarea la faleze", a spus edilul.

Lucrări aşteptate 20 de ani

La Eforie, falezele aşteaptă consolidarea de 20 de ani. Malurile se surpă, turiştii sunt avertizaţi prin pancarte că există pericol de prăbuşire a malurilor, însă nu se face nimic.

„Probabil că lucrările sunt mult mai complexe la Eforie decât la Tuzla sau la Costineşti. Toată lumea ştie unde sunt adevăratele probleme, dar nimeni nu face nimic. Aş vrea ca măcar în zona Belona şi Cazino să înceapă lucrările", a declarat Ovidiu Brăiloiu, primarul din Eforie.

Şoseaua de coastă ţine în loc consolidarea

Pentru faleza din Constanţa, banii ar trebui să vină acum, la începutul anului. „Lucrările ar putea începe, cel mai devreme, în primăvara lui 2011", a precizat Cătălin Anton, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Apelor Dobrogea - Litoral.

Proiectul şoselei de coastă a ţinut în loc consolidarea malurilor. Din cauză că realizarea drumului nu a primit undă verde de la autorităţile de mediu, nu au început nici lucrările la faleză. În lipsa banilor, turiştii vor fi întâmpinaţi la vară cu aceleaşi pancarte prin care sunt avertizaţi să nu se aventureze pe coastă, pentru că există pericol de prăbuşire.

Riscuri

Simion Nicolaev, directorul Institutului de Cercetare - Dezvoltare „Grigore Antipa" Constanţa, atrage atenţia asupra riscurilor pe care le presupune amânarea consolidărilor.

„Precipitaţiile din ultimii ani au produs alunecări ale falezelor. Cele mai recente au fost în vara anului trecut, când furtuna a dislocat porţiuni din maluri la Eforie. Dacă nu se investeşte, ritmul în care marea avansează spre uscat poate pune în pericol falezele. Sunt porţiuni în sudul litoralului unde marea a înaintat chiar şi 12 metri pe an", a declarat Simion Nicolaev.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite