Compania British Airways nu şi-a mărit numărul pasagerilor români în 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Compania British Airways nu şi-a mărit numărul pasagerilor români în 2009
Compania British Airways nu şi-a mărit numărul pasagerilor români în 2009

Operatorul aerian British Airways estimează că numărul pasagerilor pe cursele spre şi dinspre România va rămâne în 2009 la nivelul anului trecut, pe fondul scăderii tarifelor comparativ cu 2008, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, Christian Fornaschon, director în companie.

"Estimăm un număr de pasageri similar cu cel de anul trecut. Acest lucru se explică prin faptul că am scăzut tarifele comparativ cu anul trecut", a spus Christian Fornaschon, directorul comercial pentru Europa de Sud-Est al British Airways.

El nu a precizat numărul călătorilor. Fornaschon a adăugat că, în schimb, veniturile companiei vor scădea în acest an comparativ cu 2008. Operatorul aerian a anunţat, de asemenea, noi reduceri, printre care o scădere cu 15% a tarifelor pentru 15 destinaţii din Statele Unite şi Canada. Reducerile sunt valabile doar pentru călătoriile care vor fi făcute până pe data de 31 martie 2010.

În plus, compania a anunţat şi o ofertă specială, care presupune un tarif de 99 euro dus, Bucureşti - Londra, pentru biletele emise până la 24 noiembrie, pentru călătorii care vor începe înainte de 31 martie 2009.

Compania britanică operează zboruri către 154 de destinaţii din 75 de ţări şi deţine 244 de aeronave. British Airways este prezentă în România din anul 1994.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite