Udrea: Comisia de anchetă este ilegală, iar acuzaţiile nefondate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Udrea: Comisia de anchetă este ilegală, iar acuzaţiile nefondate
Udrea: Comisia de anchetă este ilegală, iar acuzaţiile nefondate

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat că ancheta declanşată de Comisia parlamentară a funcţionat ilegal, iar acuzaţiile care i-au fost aduse sunt nefondate.

Udrea a vorbit aproape 40 de minute deputaţilor reuniţi în plen pentru a vota raportul Comisiei de anchetare. Ministrul Turismului a acuzat starea de ilegalitate în care a funcţionat Comisia de anchetă şi faptul că majoritatea PSD - PNL a încălcat Constituţia.

În timpul discursului său, Udrea a vorbit despre realizările pe care le-a avut Ministerul Tursimului în timpul mandatului său.

"După mulţi ani de absenţă păguboasă săptămâna trecută am semnat un protocol cu cel mai mare operator de turism din lume, Tui, care din 2010 se reîntoarce în România. Tui renunţase din 2006 să mai aducă turişti în România", a spus Udrea menţionând importanţa pe care o are reîntoarcerea pe piaţa turistică românească a acestui gigant turistic german.

Pe lângă acestea, Elena Udrea  a mai menţionat şi faptul că România a fost aleasă, dintre nouă alte candidaturi, în Consiliul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Turismului pentru mandatul 2009-2013. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite