Comisia Europeană a lansat procedura de deficit excesiv împotriva României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană a lansat miercuri procedura de deficit excesiv împotriva României, Lituaniei, Maltei şi Poloniei, în contextul deficitelor bugetare de mai mult de 3% raportate în 2008, conform unui comunicat al CE. Comisia a considerat că deficitul bugetar de anul trecut, de 5,4% din PIB, a fost cauzat în principal de cheltuielile cu salariile bugetarilor, şi în mică măsură de criza economică globală.

Totuşi, prima etapă în cadrul procedurii de deficit excesiv nu se va traduce prin sancţiuni financiare aplicate Bucureştiului, a explicat un purtător de cuvânt al CE.

Întrebat dacă Bruxelles-ul aplică sancţiuni financiare Bucureştiului ca urmare a începerii procedurii de deficit excesiv, Mark English, purtător de cuvânt CE a răspuns: "Categoric nu".

"Comisia a adoptat azi rapoarte prin care constată că anul trecut au existat deficite bugetare în cele patru ţări analizate azi, nimic mai mult",
a spus el, potrivit NewsIn, făcând referire la rapoarte similare adoptate şi pentru Lituania, Polonia şi Malta.

Citiţi şi
- Europa ne sancţionează pentru deficitul bugetar excesiv
- Comisia Europeană va lua măsuri disciplinare împotriva României
- Pogea: România nu va fi sancţionată de Comisia Europeană pentru un deficit excesiv
- Legea salarizării unice: medic = profesor

Deficitul public al României a atins 5,4% din PIB în anul 2008. Cifra reflectă, în principal, derapaje importante ale cheltuielilor curente, în special ale cheltuielilor cu salariile din sectorul public şi ale cheltuielilor cu prestaţiile sociale, precum şi previziuni exagerat de optimiste privind veniturile şi, în mai mică măsură, o scădere bruscă a veniturilor colectate în ultimul trimestru al anului 2008, din cauza încetinirii economice, se arată în comunicat.

Comisia a ajuns la concluzia că în niciunul din cazuri nu a fost respectat criteriul deficitului din tratat. În luna februarie, Comisia a iniţiat deja proceduri de deficit excesiv pentru Franţa, Grecia, Irlanda, Letonia şi Spania.

„Numeroase state ale Uniunii Europene au în momentul de față deficite de peste 3%, în principal datorită recesiunii economice care atrage după sine scăderea veniturilor fiscale şi creşterea ajutoarelor de şomaj”,
a declarat, potrivit NewsIn, Joaquín Almunia, comisarul pentru afaceri economice şi monetare.

România a urmat o politică bugetară pro-ciclică în perioada de creştere explozivă a cererii 2005-2008, deficitul global crescând de la 1,2% în 2005, la 5,4% din PIB în 2008, în ciuda creşterii medii reale a PIB-ului de 6,5%. Această evoluţie reflectă în mare măsură slaba planificare şi execuţia bugetară, consideră Comisia.

Începând din 2009, politica bugetară vizează corectarea importantelor dezechilibre interne şi externe care au fost lăsate să ia amploare în economie. Aceasta face parte din programul economic adoptat în aprilie 2009, ca răspuns la asistenţa financiară acordată României de Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi alte instituţii.

Conform programului, în 2009 România va limita deficitul la 5,1%. În cazul nemodificării politicilor, previziunile de primăvară 2009 ale Comisiei estimează atingerea unui deficit la 5,6% din PIB în 2010, pe fondul unei încetiniri economice semnificative.

Deficitul bugetar trebuie să rămână sub limita de 3%


Statele membre UE au convenit, printr-un pact, să menţină deficitul bugetar sub limita de 3% din PIB. În 2008, România a depăşit acest prag cu două puncte procentuale.

Decizia a fost luată de către Consiliul Europei pe baza unui raport al Comisiei Europene. Raportul ia în considerare dezvoltarea economiei şi execuţia bugetară pe termen mediu ale statului european vizat de procedură, implementarea Agendei Lisabona în privinţa dezvoltării cercetării şi inovaţiei, precum şi reforma sistemului de pensii.

Pe baza recomandării Comisiei Europene, în termen de patru luni, Consiliul Europei ia decizia declanşării procedurii de deficit excesiv. Hotărârea se ia prin majoritate de voturi şi, potrivit procedurilor, este consultat în prealabil şi statul aflat în dezbatere.

Ce urmează?


În urma unei astfel de decizii, statul în cauză este obligat să ia măsuri de corectare a deficitului pe o perioadă între şase luni şi doi ani.

Comisia Europeană poate aplica sancţiuni în cazul în care deficitul nu este corectat, cum ar fi perceperea unei sume fixe ca depozit de garanţie. Aceasta nu poate depăşi 0,5% din PIB-ul anual al ţării respective. Dacă deficitul nu este corectat în doi ani, depozitul se transformă în amendă.

Marea Britanie, excepţie de la regulă

Cu 4,1 % deficit în 2001, Portugalia a fost ameninţată cu procedura de deficit excesiv. În 2002, deficitul acestei ţări a ajuns la 2,84 %, după intervenţia Uniunii Europene. Au mai fost vizate de aceeaşi procedură Franţa, Germania, Italia şi Grecia.

În privinţa Marii Britanii, ţară care nu face parte din zona euro, Comisia Europeană nu poate aplica sancţiuni. Deficitele bugetare ale acestei ţări sunt însă obiect de negociere în Comisie. În 2003, 2004, 2005 şi 2006, cifrele de deficit ale Marii Britanii au fost de 3,3%, 3,2%, 3,4%, respectiv 3,3% din PIB.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite