Comisar-şef arestat pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Munteanu, fostul adjunct al şefului Poliţiei Judeţene, a primit, ieri, mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Comisarul-şef  Daniel Munteanu este acuzat, printre altele, de trei infracţiuni de luare de mită, comise în perioada 2006-2008.

Judecătorii de la Curtea de Apel Piteşti  au emis mandatul de arestare la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Piteşti. Ieri după-amiază, comisarul-şef  Daniel Munteanu a fost scos sub escortă din sediul Curţii de Apel şi dus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Ofiţerul, în vârstă de 42 de ani şi ieşit la pensie pe caz de boală la sfârşitul lunii trecute, este acuzat, în principal, de luare de mită, după ce ar fi primit zeci de mii de euro de la două persoane pe care le cerceta într-un dosar de fraudă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada 2006-2008 Daniel Munteanu a cerut şi a primit de la doi oameni de afaceri din judeţul Vâlcea bani şi foloase necuvenite în valoare totală de aproximativ 74.000 de lei, pentru a le proteja acestora activitatea ilicită.

Trafic de influenţă

Tot în rechizitoriu se arată că în luna septembrie a anului trecut, inculpatul i-a solicitat unui ofiţer din cadrul IPJ Argeş să facă demersuri pentru a afla dacă instituţiile abilitate desfăşoară activităţi ce ar putea avea ca obiect supravegherea sa informativă.


Procurorii au mai reţinut faptul că Munteanu le-a cerut unor agenţi de poliţie rutieră din cadrul IPJ Vâlcea să favorizeze mai mulţi şoferi care au fost depistaţi în trafic încălcând regulile de circulaţie.

În afară de trei acuzaţii de luare de mită, Munteanu mai este cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la infracţiunea de fals intelectual şi uz de fals, instigare la infracţiunea de dare de mită şi fals în înscrisuri.

La instrumentarea dosarului, procurorii DNA Piteşti au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI, Direcţia Generală Anticorupţie şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite