Combinatul Amurco şi-a închis porţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de salariaţi concediaţi au pichetat azi-dimineaţă prefectura cerând subvenţii de la stat.

Trei sferturi dintre angajaţii combinatului chimic Amurco îşi pot căuta de astăzi un nou loc de muncă. 650 dintre cei 850 de muncitori care au intrat azi-dimineaţă pe porţile combinatului şi-au primit preavizul de şomaj. Motivul pentru care fabrica de îngrăşăminte chimice a fost închisă este legată de decizia patronului, Ioan Niculae, de a sista activitatea grupului de firme Interagro ca urmare a majorării preţului la gazele naturale. „De astăzi, toată producţia a fost sistată, iar 650 de oameni au fost anunţaţi că sunt pe lista de concedieri. După cele 20 de zile de preaviz, aceştia vor intra practic pe listele de şomeri”, ne-a declarat Gheorghe David, liderul de sindicat de la Amurco. Angajaţii care au fost disponibilizaţi vor primi la sfârşitul lunii aprilie salarii compensatorii. „Indiferent de vechime, angajaţii disponibilizaţi vor primi câte cinci plăţi compensatorii. Baza de calcul este salariul mediu pe unitate din ultimele luni. Va fi o medie între salarii care variază între 1.400 şi 1.800 de lei”, a mai spus David.

Au fost la un pas
de disponibilizare
şi în decembrie

Lista celor 650 de persoane concediate de la Amurco nu este nouă. Ultimele notificări de concediere colectivă din partea administraţiei combinatului chimic din Bacău au fost depuse în decembrie 2008 şi în februarie 2009.

„S-a revenit asupra acelor notificări de preavize pentru că am tot sperat să primim subvenţii din partea statului. În toate aceste luni am lucrat la capacitate maximă, iar depozitul este plin. Avem pe stoc peste 30.000 de tone de îngrăşăminte”, a adăugat liderul chimiştilor de la Amurco. Singurii angajaţi pe care disponibilizările de acum îi ocolesc sunt 200 de muncitori, tehnicieni şi ingineri care vor fi păstraţi pentru lucrări de conservare ale instalaţiilor. Angajaţii concediaţi speră ca în maxim şapte luni combinatul să fie redeschis, iar ei să fie rechemaţi la muncă.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite