Colecţionar de trofee de vânătoare

Vânătoarea este un sport înţeles de un număr restrâns de persoane. Vânătorii au un cerc al lor, în care se manifestă, vânează şi strâng amintiri. Unul dintre cei care au decis să iasă

Vânătoarea este un sport înţeles de un număr restrâns de persoane. Vânătorii au un cerc al lor, în care se manifestă, vânează şi strâng amintiri. Unul dintre cei care au decis să iasă din acest cerc este un om de afaceri care îşi arată pentru prima oară publicului colecţia impresionantă de trofee.
Prima ediţie a salonului de vânătoare VIPENA, din cadrul expoziţiei Foresta, organizată de Expo Transilvania la Cluj, oferă vizitatorilor echipament, arme şi trofee de vânătoare. Unul dintre cele două standuri cu trofee aparţine Asociaţiei Vânătorilor din judeţul Cluj, iar celălalt, unui singur vânător, Vasile Onaca.
Ultimul este mult mai cuprinzător. Vasile Onaca a primit la propria aniversare, în urmă cu şase ani, un trofeu de vânătoare. De atunci a decis să vâneze şi el, descoperind şi pasiunea colecţionării trofeelor. A ajuns în prezent la o colecţie impresionantă, cu care a umplut o hală din apropierea firmei sale, din comuna clujeană Floreşti. Cele mai valoroase sunt fie cele cu diverse defecţiuni genetice, cu 4 coarne, cu ramificaţii excesive, cele mici sau foarte mari, grele, fie cele vechi, dintre care unele au peste un secol vechime. Fiecare trofeu are în spate câte o poveste, notată cu grijă de proprietar într-un registru.
Podoabele au fost recuperate de la diverşi colecţionari sau proprietari, unele provenind din fostul domeniu al castelului de la Bonţida. Dar lista cu animalele din colecţie este lungă şi include urşi, râşi, fazani etc.

De meserie împăietor
Onaca are un colaborator preţios, pe Szabo Attila, care împăiază şi se ocupă de întreţinerea trofeelor. Szabo are acest hobby de aproape patru decenii, având mii de animale împăiate la activ. Acesta a pornit de la o carte de biologie primită în şcoală, care i-a marcat toată viaţa.
El îşi aminteşte cum ajunsese la o dexteritate deosebită, reuşind să jupoaie pielea de pe câte 15 fazani, pentru navetiştii din autobuzul IRTA, pe distanţa Mociu-Apahida, de numai 15 km. El a deprins secretele împăiatului din cărţi, dar şi de la un alt maestru vârstnic.