Îngeri păzitori din Ardeal pentru copii kenyeni

Peste 30 de copii orfani care trăiesc în condiţii greu de imaginat în Africa au fost adoptaţi „la distanţă“ de câteva familii cu venituri medii din Ardeal, impresionate de povestea lor.  Cu 25 de euro primiţi lunar, copiii merg la şcoală, iar cei care au grijă de ei le pot asigura hrană şi îmbrăcăminte. Clujenii ţin legătura cu micuţii africani prin scrisori.

Mulţi dintre cei 35 de copii kenyeni care trăiesc în gropile de gunoi şi în adăposturi fără canalizare şi-au găsit „părinţi adoptivi" din Cluj. Chiar dacă nu i-au văzut decât în fotografii, iar relaţia lor se limitează la un schimb de două-trei scrisori pe an, clujenii s-au ataşat de micuţii africani. Este şi cazul Ravecăi Mureşan, o clujeancă în vârstă de 43 de ani, care a ales să o adopte la distanţă pe Silvia Kageni Nyeru (19 ani), o orfană pe care o susţine lunar cu 25 de euro.

Fiica din Africa

Chiar dacă suma reprezintă pentru unii tineri din Cluj banii de cheltuială pentru o singură ieşire într-un club, pentru kenyanca Silvia banii înseamnă şansa la studiu şi hrană pentru o lună întreagă. „Suntem o familie cu venituri medii, dar pentru Silvia banii aceştia înseamnă mâncare pentru o lună, şcoală şi asistenţă medicală.

Pentru noi, o familie de cinci persoane, poate e cheltuiala pe doar câteva zile. Noi o percem ca pe propria noastră fiică. De sărbători ne gândim la ea", explică Raveca Mureşan, angajată la firmă de distribuţie. În fiecare an, familia Mureşan are câteva schimburi de scrisori cu „fiica" lor din Kenya. Ar fi dorit s-o invite şi în România, însă erau necesare prea multe acte.

Clujeanca Delia Vlaga (33 ani) a „adoptat" în urmă cu doi ani un băieţel, acum în vârstă de 12 ani. Copilul mai are cinci fraţi, e orfan de tată şi locuieşte alături de mama naturală în casa bunicilor. Clujeanca este mândră de „fiul" adoptat la distanţă. „Învaţă foarte bine la şcoală, are note bune. Este un copil deştept. Pentru mine înseamnă mai mult decât să-i trimit nişte bani", spune Delia Vlaga.

Micuţul îi scrie clujencei o dată pe an, de Crăciun, iar Delia îi trimite câteva scrisori pe an. Îl încurajează să nu-şi abandoneze studiile şi-i oferă sfaturi. Nu şi-ar permite financiar să îl aducă în România. „Nu cred că l-aş putea ajuta în felul acesta. Mai degrabă aş investi costurile de transport aferente într-un an de şcolarizare. E mult mai eficient", spune Delia.

Viaţa în mahala

Proiectul a fost iniţiat de Asociaţa Dorcas Aid Internaţional, în 1996, însă clujenii au devenit „părinţi adoptivi" la distanţă în 2008. „Foarte multe familii îşi trimit un singur copil la şcoală. Cei care au în medie cinci copii îl trimit doar pe unul dintre ei la şcoală. Ceilalţi fac foamea şi speră ca apoi cel cu studii să ridice familia", explică Atilla Daray, directorul Dorcas Aid România. În Kenya, şcolarizarea se face în regim cu taxă încă din clasa a cincea şi costă 150 de euro anual.

„Am fost în mahalaua Korogocho. Aproximativ 35.000 de persoane locuiesc în colibe făcute din ce au găsit, într-o groapă imensă de gunoi, una lângă alta. Casele sunt cu acoperiş din cartoane, nu există canalizare, ci doar două-trei fântâni unde vine toată comunitatea. Curge mizeria peste tot, pentru că-şi fac treburile în faţa casei", povesteşte Daray, care i-a vizitat beneficiarii proiectului la sfârşitul lunii iunie.

Copiii adoptaţi sunt aleşi dintr-o bază de date pusă la dispoziţie de Dorcas Aid, pe baza fotografiei, dar şi a situaţiei sociale a copiilor. Majoritatea celor implicaţi în proiect sunt clujeni cu venituri medii. Asociaţia urmăreşte să ajungă până la sfârşitul anului la 70 de „adopţii la distanţă" la Cluj.