Lacrimi şi durere pentru victimele de la Madrid
0
La şase ani de la atentatele teroriste din Spania, răniţii şi rudele morţilor rememorează tragedia prin care au trecut. Familiile din ţară ale celor 16 români care şi-au pierdut viaţa în 2004, în Spania, povestesc clipele de groază prin care au trecut şi pe care nu le-au uitat.
Astăzi se împlinesc şase ani de la atentatele teroriste din Spania, în urma cărora şi-au pierdut viaţa 16 români, printre care şi Livia Bogdan, o tânără de 25 de ani din Râmnicu Sărat. Nici acum, după atâta vreme, rudele ei nu pot crede că nu mai este printre noi şi o aşteaptă să intre pe uşă din moment în moment.
Citiţi şi:
Spania a plătit despăgubiri de milioane de euro victimelor terorismului
Carlos critică terorismul
VIDEO Şase ani de la "Joia Însângerată": 16 români ucişi în trenurile groazei
Livia Bogdan a ajuns în Spania în ianuarie 2002, la 25 de ani. Toată familia ei era acolo, părinţii, fratele şi sora geamănă. A hotărât şi ea să plece ca să-şi facă un viitor mai bun. După ce a ajuns în Spania, viaţa parcă i se schimbase: s-a angajat ca baby-sitter, câştiga destul de bine şi cunoscuse un spaniol cu care urma să se căsătorească.
„Era total diferită de mine. Vorbea cu toată lumea, era bună. De când a venit în Spania îi mergea foarte bine. Şi-a găsit imediat de muncă şi îl cunoscuse pe Juan, un spaniol care stătea în acelaşi bloc în care lucra ea şi era foarte îndrăgostită de el", ne-a declarat Elena, sora geamănă a Liviei.
Avea o presimţire
În seara dinaintea nenorocirii, Livia a ieşit în oraş, a făcut cumpărături şi a chemat toţi prietenii şi iubitul la ea acasă. Era însă foarte tristă şi retrasă, închisă în ea.
„Îmi aduc aminte că sunase pe toată lumea să vină şi nu mai ştia ce să mai pună pe masă. Cumpărase de toate, dar ea era foarte tristă. Toată lumea vorbea cu ea, dar se vedea că are ceva şi nu vrea să spună. La momentul acela nu am înţeles-o, dar după aceea mi-am dat seama că avea o presimţire că se va întâmpla ceva rău", ne-a povestit, plângând, sora Liviei, Elena.
Livia s-a trezit a doua zi dimineaţă şi a plecat împreună cu iubitul ei către gară să ia trenul spre serviciu. Din păcate, acesta fost ultimul său drum. Mama şi fratele Liviei au găsit un supravieţuitor la gară, care le-a povestit că a văzut-o pe Livia cum a coborât din tren, a căzut pe line, a încercat să se târască şi a murit rezemată de un stâlp. După tragedie, membrii familiei Liviei s-au distanţat, pentru că fiecare suferea în el şi nimeni nu mai avea curajul să vorbească despre tragedia care i-a marcat pe viaţă.
Mărioara Andro trăieşte singură, după moartea fiicei sale
Mama victimei, bolnavă
Au continuat să muncească în Spania o vreme, după care, rând pe rând, s-au întors acasă, la Râmnicu Sărat. Acolo, Elena, sora geamănă a Liviei, a deschis un coafor în amintirea surorii ei.
Mama Marianei Negru, o altă victimă a atentatelor de la Madrid, a făcut trei atacuri cerebrale şi s-a îmbolnăvit de diabet după ce a aflat de moartea fiicei sale. Bătrâna Mărioara Andro trăieşte singură, într-o căsuţă din satul Morlaca, situat la câţiva kilometri de Huedin, judeţul Cluj. Nu s-a împăcat niciodată cu gândul că nu-şi va mai vedea niciodată una dintre fiicele sale, Mariana Negru. „Avea 40 de ani când s-a întâmplat. Tocmai îi împlinise, în februarie. A plecat ca tot românul, să câştige un ban, pentru o viaţă mai bună", spune mama Marianei.
În România, familiei Negru îi mergea bine. Aveau două magazine, unul în sat, altul la Cluj. Cu toate acestea, o parte dintre membrii familiei au plecat în Spania.
Bătrâna mai are o nemulţumire: că fostul soţ al fiicei sale încasează după moartea ei, în fiecare lună, o sumă de bani. „A declarat în acte că nu mai are pe nimeni pe lume, decât pe el. Mai sunt şi eu, mai are un frate şi o soră", se plânge bătrâna. Femeia trăieşte acum din pensia de urmaş a soţului.
16 români şi-au pierdut viaţa în atentate
În dimineaţa zilei de 11 martie 2004, într-un interval de doar două minute, zece bombe au explodat în patru trenuri ale reţelei de căi ferate a Comunităţii Madrid. La ora producerii exploziilor, aproximativ 7.39, ora locală, vagoanele erau pline de navetişti. Bilanţul victimelor a fost de 191 de morţi şi 1.858 de răniţi. După Spania, România a fost ţara cu cele mai multe victime: 16 morţi şi peste 200 de răniţi. Atentatele au fost în final atribuite unei celule teroriste care avea legături cu gruparea Al-Qaeda. Data de 11 martie a fost stabilită de către Uniunea Europeană ca zi a luptei împotriva terorismului.
Anul trecut, la Ambasada României de la Madrid, a fost dezvelită o inscripţie comemorativă dedicată celor 16 compatrioţi morţi în urma atentatelor.
Salvat de un „înger păzitor"
Lorin Ciuhat (46 de ani) din Spania este un alt supravieţuitor al atentatelor din trenurile de la Madrid. Grav rănit în urma exploziei uneia dintre bombe, românul a fost salvat de un spaniol, şi el supravieţuitor al atentatelor. De atunci, Lorin îl numeşte pe Jose, salvatorul său, „Îngerul".
„M-a scos din tren şi mi-a purtat de grijă până m-a văzut în siguranţă. Am văzut şi am simţit îmbrăţişarea morţii, dar am văzut solidaritatea multora care au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a-i ajuta pe răniţi. Am văzut persoane care s-au dezbrăcat pentru a-i acoperi pe cei ce tremurau", îşi aminteşte el despre momentele care au urmat imediat după producerea atentatelor. În trenul din staţia Atocha se afla şi Irinel Soceanu (25 de ani), originar din Craiova. La fel ca Lorin, în acea dimineaţă se îndrepta către locul de muncă.
„A fost cel mai tragic moment din viaţa mea. Pe mine m-au ajutat doi spanioli să ies din tren. La început, nimeni nu putea să-şi dea seama ce s-a întâmplat", povesteşte Irinel. În urma suflului exploziei, tânărul şi-a pierdut parţial auzul.
Cu toate acestea, el îşi continuă viaţa şi a reuşit să treacă peste impactul psihologic. „La acea dată, aveam 19 ani şi pot spune că în urma celor trăite m-am maturizat mult mai repede. Îmi amintesc cu tristeţe cele întâmplate, dar viaţa merge înainte", spune Irinel. Georgiana Stroie, Madrid
Guvernul de la Madrid i-a oferit lui Ioan cetăţenia spaniolă
În acelaşi vagon cu bomba ucigaşă
Ioan Ungureanu (53 de ani), originar din Vaslui, este unul dintre cei peste 200 de compatrioţi răniţi, acum şase ani, în urma atentatelor de la 11 martie de la Madrid. După ce fabrica „Fire Sintetice" din Vaslui, la care lucrase aproape toată viaţa, s-a închis la începutul anului 2004, Ioan a venit în Spania, la soţia sa Maria, pentru a-şi căuta de lucru. S-a stabilit într-o localitate de la periferia Madridului. La 11 martie 2004, românul a luat trenul pentru a se duce la serviciu. Chiar în vagonul în care călătorea, teroriştii lăsaseră o bombă într-un rucsac.
„Stăteam pe o banchetă din vagon şi citeam un ziar. Am văzut o lumină puternică şi după aceea nu-mi mai amintesc nimic. Mi-am pierdut cunoştinţa", povesteşte Ioan Ungureanu. Când şi-a revenit, era întins pe jos, pe peronul gării din localitatea Santa Eugenia, alături de sute de răniţi.
Merge la psiholog
Din fericire, Ioan Ungureanu a supravieţuit tragediei. În acel vagon şi-au pierdut vieţile 16 persoane, printre care şi un român.
„Am avut noroc pentru că stăteam cu spatele la rucsacul în care se afla bomba. Am fost protejat de spătarul banchetei pe care stăteam", spune Ioan. Românul avea timpanele sparte şi zeci de aşchii de metal îi intraseră în corp. „Am fost operat de patru ori la urechi şi am fost supus la mai multe intervenţii chirurgicale pentru a mi se scoate bucăţi de metal din picioare, umăr şi din zona abdominală", a declarat Ioan. Georgiana Stroie, Madrid
Se încarcă comentariile...
