Cluj: Colecţia de cărţi "Adevărul", premiată la Gaudeamus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujenii au cumpărat nu mai puţin de 23.000 de cărţi din colecţiile „Adevărul” în cadrul celei de-a zecea ediţii a Târgului de carte „Gaudeamus” ce s-a încheiat azi.

Cărţile din colecţiile „Adevărul” au fost cele mai râvnite de către clujenii care au trecut pragul Târgului de carte „Gaudeamus”. Adevărul Holding a vândut la Cluj peste 23.000 de cărţi, mii de clujeni vizitând standul editurii, fie pentru a-şi completa colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă”, fie pentru a-şi achiziţiona unul din volumele colecţiei “Cartea de lux”. “Ne bucurăm că am făcut posibil ca toţi clujenii care au dorit să intre în posesia colecţiilor noastre, să şi reuşească acest lucru. Succesul pe care l-am avut în cadrul târgului este o confirmare a faptului că clujenii citesc, au citit sau vor începe să citească”, a declarat Marius Petrovai publisherul pe Transilvania al “Adevărul Holding”.

“Notre Dame de Paris” la mare căutare

Cel mai râvnit volum la standul “Adevărul” a fost “Notre Dame de Paris” de Victor Hugo, cu peste 1.500 de exemplare vândute. Editura “Adevărul Holding” a primit din partea organizatorilor în cadrul Galei de decernare a premiilor Gaudeamus şi o distincţie, “premiu pentru efervescenţă”. “Prin valoarea şi forţa campaniei de promovare s-a detaşat editura Adevărul Holding”, a declarat în cadrul Galei, Vladimir Epstein, directorul executiv al Târgului de carte Gaudeamus. Acesta s-a arătat

image

mulţumit de rezultatele celei de-a zecea ediţii a târgului, acestea fiind mult peste asteptările organizatorilor, dar şi a expozanţilor.

Criza nu a afectat vânzările

“Asistăm la un paradox. Majoritatea pieţelor financiare suferă, în timp ce piaţa de carte nu. Această ediţie a târgului a bătut toate recordurile şi din punctul de vedere al fluenţei de public şi în ceea ce priveşte vânzările înregistrate de expozanţi”, a declarat pentru Adevărul, Vladimir Epstein. Şi reprezentanţii editurilor prezente s-au arătat încântaţi de cifrele de vânzare înregistrate, care sunt cele mai mari comparativ cu ediţiile anterioare. “Cel mai mult, în anii trecuţi, am vândut de 4.000 de lei. Anul acesta am înregistrat vânzări cu 3.000 de lei mai mari”, a declarat Luminiţa Mureşanu, directorul de vânzări al editurii Paralela 45, filiala Cluj.

Colecţia disponibilă în continuare

Clujenii care nu au reuşit să-şi completeze colecţia „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă” o pot face în continuare de luni până vineri, între orele 10.00 şi 18.00 la sediul ziarului „Adevărul”, situat în apropierea Pieţei Abator, pe strada Bucureşti, la numărul 16. Aici sunt disponibile titlurile colecţiei de la numărul 1 la 20 cu preţuri de 10,9 lei sau 7,9 lei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite