AFP: Clotilde Reiss rămâne în închisoare, după încheierea procesului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
<b>AFP</b>: Clotilde Reiss rămâne în închisoare, după încheierea procesului
<b>AFP</b>: Clotilde Reiss rămâne în închisoare, după încheierea procesului

Procesul profesoarei universitare franceze Clotilde Reiss s-a încheiat, dar aceasta rămâne în închisoare, a declarat miercuri procurorul din Teheran, Said Mortazavi, citat de agenţia FARS, transmite AFP.

"Reiss este în detenţie, dar procesul pentru examinarea acuzaţiilor care o vizează s-a încheiat", a declarat Mortazavi.

"Orice decizie pentru ca ea să fie eliberată sub cauţiune (...) sau să rămână în închisoare îi aparţine judecătorului", a adăugat el.

Reiss, ca şi o angajată franco-iraniană a ambasadei Franţei la Teheran, Nazak Afshar, au compărut sâmbătă în faţa unui tribunal din Teheran, alături de alte persoane acuzate că au participat la manifestaţiile care au urmat realegerii controversate a preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad la 12 iunie.

"Clotilde Reiss nu a fost încă eliberată. În cazul acceptării unei cauţiuni şi a unei eliberări, această cetăţeană franceză nu are dreptul de a părăsi ţara înainte de a fi dat verdictul", a mai spus procurorul, citat de FARS.

Lector la universitatea din Ispahan, Reiss a fost acuzată că a transmis informaţii privind manifestaţiile şi că a incitat persoane să manifesteze.

O eliberare condiţionată a acesteia, însoţită de consemnul la ambasada Franţei în Iran, nu ar fi decât o "primă etapă" înaintea renunţării la urmărirea judiciară, a apreciat anterior Parisul.

"Primirea lui Clotilde Reiss la ambasadă ar fi o primă etapă. Vom continua să cerem abandonarea tuturor acuzaţiilor judiciare împotriva celor două compatrioate ale noastre, Clotilde Reiss şi Nazak Afshar", care a fost eliberată sub cauţiune marţi, a declarat Romain Nadal, purtător de cuvânt al Ministerului francez de Externe.

Iranul a eliberat-o marţi pe Nazak Afshar şi părea să facă un gest în vederea eliberării condiţionate a lui Clotilde Reiss, cadrul universitar în vârstă de 24 de ani deţinut de la 1 iulie.

Ambasadorul Iranului în Franţa, Seyed Mehdi Miraboutalebi, declarase marţi că autorităţile iraniene au propus ca tânăra să fie plasată sub supraveghere la ambasada Franţei, până la sfârşitul procedurii judiciare.

"Este mai mult de o lună de când autorităţile franceze cer eliberarea lui Clotilde Reiss. Aceste cereri au fost transmise Teheranului prin ambasadorul Franţei în Iran, care a efectuat numeroase demersuri în acest sens", a precizat purtătorul de cuvânt francez.

"Dacă Clotilde Reiss beneficiază de o eliberare condiţionată, suntem evident dispuşi să o primim la ambasada Franţei la Teheran. Acesta este mesajul constant pe care l-am exprimat autorităţilor iraniene", a adăugat Romain Nadal.

Un reprezentant al Justiţiei iraniene, citat miercuri de agenţia oficială IRNA, a precizat că Nazak Afshar a fost "eliberată sub cauţiune", dar "ancheta continuă".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite