Cişmelele au secat pe timp de caniculă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cişmelele au secat pe timp de caniculă
Cişmelele au secat pe timp de caniculă

Furnizorul de apă al oraşului se joacă cu sănătatea oamenilor. Cişmelele funcţionale au devenit o raritate în oraş. Pe timp de caniculă, singura posibilitate de hidratare este apa din comerţ.

 În vreme ce specialiştii recomandă consumul a 1,5 litri de apă zilnic pe timp de vară pentru a preveni deshidratarea organismului, societatea Apaserv se zgârceşte la apa furnizată populaţiei, care oricum este mai scumpă cu 15% începând de azi. În vreme ce în parcuri, fântânile arteziene risipesc, de dragul esteticului, sute de litri de apă pe oră, majoritatea cişmelelor sătmărene sunt seci. Nici vremea caniculară de ieri, când la Satu Mare s-au înregistrat peste 32 de grade Celsius la umbră, nu a determinat societatea Apaserv să dea drumul apei.

Cartiere întregi pe sec

„Nu ştiu, dau şi eu cu presupusul, dar bănuiesc că băieţii de la Apaserv vor să le facă jocul comercianţilor şi să crească astfel vânzările de băuturi răcoritoare, că altfel nu pricep de ce nu sunt funcţionale. În tot Centrul vechi, singura cişmea de la care se poate bea un gât de apă este cea din Parcul Libertăţii”, a declarat Oana Tătăran, o mamă care şi-a scos fetiţa la plimbare în zona Parcului Vasile Lucaciu. Cartierele mărginaşe ale oraşului abundă de cişmele fără apă, în vreme ce în unele zone, acestea lipsesc cu desăvârşire.

Desfiinţate din cauza pierderilor

În Cartierul 14 Mai, fântâna din piaţa cu acelaşi nume a fost desfiinţată. De aceeaşi soartă au avut parte şi cişmelele din zona Stadionului „Olimpia” şi Cartierul Solidarităţii, unde apa potabilă lipseşte cu desăvârşire de pe stradă. Cişmeaua de la Transilvania este de asemenea nefuncţională. „Ne-am obişnuit deja de atâţia ani, dar asta nu înseamnă că ne place. Problemele simple ca astea ne enervează pe noi la fel de mult ca pe şoferi drumurile”, ne-a declarat Măriuca Pop, o pensionară din Solidarităţii. Singurele locuri publice din oraş unde se poate bea apă plată sunt pieţele agro-alimentare şi parcul central.
Noemi Kereskenyi, purtătorul de cuvânt al Apaserv a declarat că vechile cişmele au fost desfiinţate întrucât apa curgea încontinuu, fapt care genera pierderi financiare semnificative, suportate ulterior de cetăţeni.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite