Ciprian Bălănescu: omul pe jumătate de fier
0
Este campion naţional multiplu la triatlon şi duatlon, iar cel mai mare vis al său este să ajungă la Olimpiada de la Londra din 2012
Data naşterii: 15 ianuarie 1985
Familie: necăsătorit, doi fraţi
Studii: Student în anul I la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea Transilvania din Braşov
Ciprian Bălănescu a ajuns campion dintr-o întâmplare chiar dacă de mic era pasionat de sport şi îl practica cel puţin câteva ore pe zi.
“Eram amator, dar făceam sport precum un profesionist. Nu ştiam că voi ajunge la acest nivel“, spune sportivul care de anul viitor va începe să se pregătească pentru Jocurile Olimpice de la Londra.
Lucrurile s-au schimbat în anul 2002, când a particpat la un concurs de triatlon din Timişoara la care au partipat echipe de la cluburi cunoscute din toată ţara şi a ieşit câştigător. Chiar dacă cea mai importantă performanţă internaţională este locul 11 la Campionatul European de Triatlon (concurs ce îmbină înotul, ciclismul şi atletismul) din 2006, Ciprian spune că prima distincţie importantă este şi una specială.
“Este vorba de concursul Half Ironman la care am participat în 2003. A trebuit să înot doi kilometri, să merg cu bicicleta 80 şi să alerg 20 de kilometri“, explică tânărul care obişnuieşte să înoate 600 de kilometri pe an şi să meargă pe bicicletă aproximativ 15.000.
Îşi dorea libertate
A ales să facă sport pentru că astfel a găsit libertatea pe care nu o avea la casa de copii în care a crescut împreună cu cei doi fraţi ai săi de la vârsta de opt ani.
“Prin sport nu mai depindeam de nimeni. Eram liber să fac ce vreau“, povesteşte sportivul care a ajuns într-o instituţie de stat după ce tatăl său a murit când el avea doar un an, iar ulterior mama nu a mai făcut faţă dificultăţilor financiare.
Deşi atunci când eram mic nu visa la anumită meserie, ştia că vrea să devină o persoană realizată din punct de vedere profesional.
A lucrat la brutărie
“La casa de copii, ne propuneau meserii precum instalator, brutar, zidar, dar nu m-au atras. Însă am lucrat la brutărie pe la 16 ani. Munceam câte 12 ore ziua sau noaptea şi câştigam în jur de şapte milioane pe lună“, spune Ciprian.
Pentru a practica cele trei sporturi are nevoie de aproximativ zece milioane pe lună, iar pregătirea pentru Olimpiadă ar putea însemna cel puţin 20.000 de euro pe an.
Cum nu are un venit fix, este ajutat uneori de mama sa, dar mai ales de sponsori, unul dintre cei mai imporantanţi susţinători ai săi fiind Emil Cristescu, acţionar în cadrul grupului Bega din Timişoara.
Student în anul întâi
Deşi se antrenează cel puţin şase ore pe zi de luni până sâmbătă, îşi face timp să meargă şi la şcoală. În acest an a terminat liceul Dimitrie Bolintineanu din Bucureşti şi este deja student la buget la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Transilvania de la Braşov.
“Mă voi descurca chiar dacă este la Braşov pentru că fiind sportiv de performanţă, concursurile la care particip echivalează aproximativ jumătate din cursuri. Şi iarna nu sunt atât de multe competiţii deci pot merge la şcoală“, spune Ciprian
Ce-i place: filmul “The pursuit of happyness“ în care joaca Will Smith, cartea “Fiecare secundă conteazî“ scrisă de ciclistul Lance Armstrong şi să călătorească. “Prima ţară pe care am vizitat-o este Muntenegru în 2003 când am participat la Balcaniada de triatlon. Am mai văzut Portugalia,Germania, Franţa, Croaţia, dar cel mai mult mi-a plăcut în Olanda pentru că acolo se practică ciclismul“.
Ce nu-i place: ceapa fiartă din ciorbă pe care, de altfel, o dă la o parte de fiecare dată când trebuie să mănânce. “Nu-mi place nici faptul că în România nu sunt condiţiile necesare pentru a practica sport şi uneori mi-aş dori să mă fi născut în altă ţară“
Cine te-a îndrumat spre această carieră?
C. B: Sunt mai mulţi oameni. Unul dintre ei este învăţătorul meu din clasa a II-a care mereu mă descria ca pe un sportiv. Dar o persoană care m-a ajutat este Ştefan Nogi, cel care organiza diferite concursuri la casa de copii din Timişoara
Te-ai gândit vreodată să renunţi?
C.B: Au fost unele momente mai dificile, dar dacă renunţam nu mai făceam performanţă. Cu totul nu aş putea să renunţ, aş face aceste sporturi macăr pentru plăcere.
Se încarcă comentariile...
