Cioplitorii în lemn s-au întrecut la Horea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

satul Mătişeşti, comuna Horea-Alba, cu competiţii între meseriaşii mânuirii lemnului. Feciorii în putere s-au întrecut în concursuri tradiţionale, precum aruncarea securii din galopul

satul Mătişeşti, comuna Horea-Alba, cu competiţii între meseriaşii mânuirii lemnului. Feciorii în putere s-au întrecut în concursuri tradiţionale, precum aruncarea securii din galopul calului, căţăratul neasigurat în vârful bradului, lupta cu ursul.
Câştigătorii au primit ca premiu, în afară de felicitări, o plimbare cu elicopterele Aviaţiei Civile, care au survolat pe tot parcursul sfârşitului de săptămână zona, în primul zbor demonstrativ de acest gen din Apuseni. A fost, de altfel, surpriza organizatorilor, care au vrut să arate astfel că turismul ar putea intra într-o nouă fază în Apuseni, fiind pus la punct un protocol de colaborare pentru realizarea turismului aerian, unicat în zonă. Manifestarea a beneficiat şi de prezenţa primarilor din cele zece comune din ţară care poartă numele celebrului răsculat Horea, din judeţele Bacău, Constanţa, Botoşani, Cluj şi Satu Mare. Aceştia au participat la un atelier de lucru, şi-au prezentat zonele turistice şi au parafat un parteneriat de promovare zonală, bazat de schimburi culturale.

Dâmbul lui Gâf, căutat şi de turişti
După cum ne-a declarat Corneliu Olar, primarul din Horea- Alba, ideea a venit în urmă cu 10 ani, când a fost constituită Fundaţia Lemnarului şi a fost stabilită data festivalului. De la prima întâlnire a specialiştilor în lemn, manifestarea a captat atenţia a numeroşi turişti, interesaţi de competiţiile dure care-i opun pe localnici. Turiştii au şi un alt punct de atracţie, în apropiere, pe Dealul Buteştilor, denumit şi Dâmbul lui Gâf. Bătrânii îşi amintesc că aici se odihneau după un urcuş dificil. Rapsozii populari dădeau aici adevărate recitaluri instrumentale de virtuozitate la sfârşit de săptămână, iar tinerii dansau şi se iubeau cu foc. Locul a fost amenajat special acum, cu o poartă, scară, masă, o fântână.
Tot la Horea, la sfârşitul săptămânii trecute a fost inaugurat primul muzeu etnografic al lemnarilor. Unelte vechi, mobilier, artizanat pot fi văzute aici, aşa cum erau utilizate de pe timpuri de către tăietorii şi cioplitorii în lemn.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite