Cine nu primeşte ajutor de încălzire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii care au drujbă, maşină, motoretă, scuter, depozite bancare de peste 3.000 de lei sau trei vaci nu vor primi ajutoare la încălzire, potrivit normelor de aplicare a OUG 70/2011 ce reglementează "măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece".

Conform actului normativ, românii care au casă de vacanţă, piscină, saună, şalupe, bărci cu motor, iahturi, tractor, presă de ulei sau moară de cereale, autoutilitare, autocamioane de orice fel sau remorci, autobuze şi microbuze nu primesc ajutoare la încălzire în acest sezon rece, relatează Mediafax.

De asemenea, nici cei care deţin motociclete, motorete, scutere şi maşini cu o vechime mai mică de zece ani, "cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile" nu vor primi ajutor de la Guvern.

Vor fi lipsiţi de ajutor financiar şi cei care au un teren mai mare de 1.000 de metri pătraţi la oraş şi 2.000 de metri pătraţi la sat, chiar dacă este vorba de terenul pe care se află locuinţa. Nici deţinătorii de terenuri arabile, forestiere, de fâneţe, vii, livezi, grădini de legume şi flori cu suprafeţe mari nu se califică pentru a primi ajutor de încălzire.

Excluşi de la ajutoarele de încălzire sunt şi cei care au depozite bancare mai mari de 3.000 de lei sau mai mult de trei vaci, cinci porci, 20 de oi sau capre sau 15 familii de albine.

Singura noutate în acest an o reprezintă deţinerea drujbei, criteriile de acordare a ajutorului de încălzire aplicate începând cu iarna 2010-2011.

Pentru verificarea veridicităţii datelor înscrise în declaraţiile pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acesteia, primarii pot face, prin sondaj, anchete sociale.

Numărul anchetelor sociale care urmează să fie efectuate de autorităţile la domiciliul persoanelor care primesc ajutor de încălzire  va creşte substanţial începând cu iarna acestui an, ponderea dosarelor verificate urmând să urce de la 3% la 60% din totalul dosarelor depuse.

Modificarea a fost introdusă de Guvern printr-o hotărâre adoptată în şedinţa de miercuri, privind normele de aplicare a ordonanţei de urgenţă privind ajutoarele pentru încălzire în sezonul de iarnă 2011-2012.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite