Cine este Sebastian Ghiţă, noul manager Realitatea TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Ghiţă
Sebastian Ghiţă

Patronul grupului Asesoft, Sebastian Ghiță, ocupă locul 146 în Topul Forbes, "500 Miliardari" şi locul 50 în Top 300 Capital. Potrivit topului Forbes, averea sa s-ar cifra la aproximativ 36-38 de milioane, în timp ce Topul Capital îi prezintă o avere de peste trei ori mai mare: 120-125 milioane de euro. Noul manager al postului Realitatea TV este căsătorit și are un copil.

Cea mai mare parte a averii sale a fost obţinută prin grupul Asesoft, dar şi din servicii de distribuție, producție, servicii, vinificație și imobiliare. Potrivit revistei Forbes, afacerile Asesoft s-au ridicat, în 2009, la circa 300 de milioane de euro. Anul acesta, Asesoft Distribution, cel mai mare distribuitor de IT de pe piaţa locală, a avut afaceri de 67,8 milioane de dolari, în creştere cu 33% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Ghiţă mai deţine şi eMag, numărul unu pe retailul IT din România, cu o cifră de afaceri de 64 milioane de euro în 2009 şi a preluat, în luna septembrie a acestui an, un pachet de 60% din acţiunile Flanco. Tot în portofoliul omului de afaceri prahovean se mai găsesc şi Podgoriile Tohani. De altfel, după ce a lansat deja două game de vin premium, Ghiță vrea să facă turism în mijlocul podgoriei.

Relaţia Sebastian Ghiţă - Liviu Luca

Mutarea spectaculoasă din cadrul managementului Realitatea TV pare să transfere influenţa anterioară în trust deţinută de către Liviu Luca, liderul fostei Petromservice, către unul unul dintre personajele aflate în conflict deschis cu fostul om de încredere al lui SOV. Relaţia cel puţin rece dintre Luca şi Ghiţă era mărturisită chiar de ultimul, într-un interviu acordat Business Magazin, în august 2008: "La un moment dat, am fost foarte orgolios, i-am devenit antipatic lui Liviu Luca, şi am pierdut serios la capitolul imagine".

Conflictul dintre cei doi a intrat în faza terminală anul acesta, odată cu izbucnirea scandalului "Nicolae Popa". În 10 septembrie 2010, cotidianul Ziarul Prahova, patronat de Sebastian Ghiţă, publica un articol bazat pe o informaţie falsă. Potrivit ştirii respective, "preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere Petrom, Liviu Luca, a fost reţinut de către procurorii Parchetului General, care l-au audiat aseară în dosarul privind fuga din ţară a lui Nicolae Popa, „părintele" FNI". În acelaşi articol, Liviu Luca era numit "mafiotul sindical" şi "unul dintre cele mai controversate personaje din ultimii 20 de ani din România, dar şi din Ploieşti".

În replică, Luca, singurul dintre cei cercetaţi în dosarul "Nicolae Popa" ce nu a fost reţinut, a dat imediat în judecată ziarul prahovean, pentru "calomnie grosolană". A doua zi, publicaţia relua atacul la adresa lui Luca, titrând: "Liviu Luca încearcă să-şi acopere urmele". Articolul respectiv continua în aceeaşi notă: "Într-o încercare disperată de a muşamaliza fapte extrem de grave ale acoliţilor, L.L. doreşte să şteargă urmele fărădelegerilor (...) Toate aceste gesturi nu fac decât să confirme spaima şi isteria de care au fost cuprinşi el şi locotenenţii săi".

Filiera politică: sponsor PDL-PSD

Sebastian Ghiţă a fost unul dintre cei mai importanţi sponsori ai PDL în campania din 2009. Potrivit listei de donaţii apărute în Monitorul Oficial, Ghiţă a donat actualului partid aflat la guvernare 80.000 de lei prin firma Asesoft International şi alţi 55.000 de lei prin firma Teamnet. De altfel, într-un interviu apărut în revista "Kamikaze" în iulie 2010, Ghiţă recunoştea fosta sa simpatie pentru partidul condus de către Emil Boc: "În 2008 eram cel mai mare sponsor al PNL."

În prezent, Sebastian Ghiţă este un susţinător declarat al PSD-ului, fiind chiar considerat ca un potenţial candidat social democrat pentru Primăria Ploieştiului, la alegerile din 2012. Referitor la reorientarea sa politică, Ghiţă declara, în acelaşi interviu din "Kamikaze": "Toată lumea ne întreabă: «Bă, da' de ce vă băgați în politică?». Dar dacă concurentul meu ajunge ministru și se apucă să facă afaceri în locul meu? Ce să fac? Să stau să mă uit cum ăla îmi fură viața? Așa că mă apuc de politică, îl stric, îl dau jos, fac articole despre el, fac orice, numai să supraviețuiesc. Lucrurile sînt simple: cît timp politicienii se bagă în afaceri, ne băgăm și noi în politică."

Controversele: afaceri petroliere şi bătăile

În prezent, Sebastian Ghiţă este trimis în judecată, încă din 2002, alături de alte nouă persoane, într-un dosar privind prejudicierea statului cu peste 20 de miliarde de lei vechi prin afaceri cu produse petroliere. Concret, la vârsta de 23 de ani, Ghiţă ar fi pus la punct, alături de ceilalţi acuzaţi, o schemă pentru a obţine produse petroliere de la rafinării fără taxa de drum, declarând că vor folosi carburanţii auto în alte scopuri decât circulaţia pe drumurile publice. În realitatea, cei zece acuzaţi ar fi vândut succesiv produsele, incluzând ilegal în preţ taxa de drum şi însuşindu-şi diferenţa de valoare. Ultimul termen al procesului are loc chiar astăzi, la Tribunalul Bucureşti.

Un alt moment în care Ghiţă a apărut în centrul unui scandal a fost la finalul unui meci susţinut de echipa de baschet locală, Asesoft Ploieşti, pentru care actualul milionar evolua la acel moment. Imaginile surprinse îl arătau pe acesta cu mâinile în gâtul arbitrului. Explicaţiile au fost oferite în interviul din "Kamikaze": "Am un spirit competitiv necontrolat tot timpul și eram pe teren, eram mai tînăr, mai mic. Nu am vrut să mă las învins de presiunea altora: dacă eu simțeam că vreau să-l bat pe unul, nu văd de ce alții ar fi putut și eu nu."

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite