Adevarul.ro

În cărţile sale de memorii, Cornel Dinu îi atribuie amiralului Emil Dumitrescu un rol capital în desfăşurarea Revoluţiei. Fostul fotbalist Dinu mărturiseşte că viitorul amiral a ajutat la protejarea „doamnei Nina“, soţia tovarăşului Iliescu Ion, pe care Cico l-a chemat, atât de călduros, la Televiziune.

Cea de-a treia parte a interviului cu amiralul Emil Dumitrescu se suprapune peste amintirile lui Cornel Dinu de la Revoluţie. Se amestecă în poveste Sergiu Nicolaescu, Dan Marţian, Vladimir Cohn, guvernatorul Băncii Naţionale, papagalul Coco şi maimuţoiul Cico.

Ce l-a dus mintea pe „Cornelică"

Dinamovistul Cornel Dinu avea, în 1989, 41 de ani. Revoluţia a făcut-o într-un elegant costum „Cacharel", asortat cu un pistol Carpaţi la cingătoare. I-a arătat el însufleţitului Sergiu Nicolaescu cum e când un „Procuror" (n.r. - în lumea fotbalului lui Dinu i se spune „Procurorul") acuză un „Comisar" (n.r. - Sergiu Nicolaescu a căpătat porecla aceasta în urma seriei de filme despre comisarul Moldovan). Fostul stoper a strigat la regizor: „Maestre, acum este cu adevărat realitate. Nu ne mai speria şi matale!".

Pentru fostul fundaş de la Dinamo, Revoluţia a început în Atena Italiei, la Florenţa. În decembrie 1989, Cornel Dinu era antrenorul echipei de fotbal din Scorniceşti, oraşul natal al lui Nicolae Ceauşescu. Înainte de asta, trecuse pe la Dinamo, Universitatea Cluj sau la Oţelul Galaţi, fără rezultate strălucite. Revoluţia avea să-i schimbe destinul ­într-un mod fericit.

După 1990 a ajuns secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului şi mai apoi antrenor al echipei naţionale de fotbal. Dinu a plecat în Italia la 13 decembrie 1989 şi a revenit în ţară pe 19, aceeaşi lună. În „Cizmă" s-a întâlnit cu Vladimir Cohn, pe atunci mare industriaş în Italia şi Statele Unite ale Americii, ulterior anturat în clica finanţatorilor clubului Dinamo.

Cornel Dinu povesteşte în volumul doi al romanului său autobiografic („Zâmbind din iarbă") învăţăturile primite în acel decembrie '89 de la prietenul Vova Cohn: „Cornelică, cred că acesta este sfârşitul lui Ceauşescu. La Fonte dei Marmi (n.r. - orăşel de lângă Florenţa) m-am întâlnit cu doi colonei americani. Îi ştiu de mult. Mi-au spus că acum este sfârşitul lui Ceauşescu. S-a hotărât la Malta. La Timişoara a fost doar începutul (n.r. - discuţia are loc în seara de 18 decembrie). Urmează şi la Bucureşti. Tot ei mi-au împărtăşit că tot la Malta s-a hotărât ca în România să acţioneze ruşii. Mâine eşti în Bucureşti. Vezi ce poţi să faci, te cunoaşte lumea, te duce mintea!".

Pe Cornel Dinu l-a dus mintea să meargă ţintă la Televiziunea Română în după-amiaza de 22 decembrie. A fost introdus în cercul puterii de Dan Marţian: „Am intrat împreună într-un birou de la etajul doi, unde se redactau ştirile lansate pe post. Înăuntru era şi Ion Iliescu. I-am amintit cum îmi ratasem intrarea în politică în 1968 (n.r. - în acel an, Dinu nu a mai apucat să ţină o alocuţiune la un congres UTC dirijat de Ion Iliescu, pe atunci ministru al Tineretului). Iliescu mi-a zâmbit larg (n.r. - cum altfel?!) m-a îmbrăţişat şi mi-a spus să-l ajut pe prietenul său, Dan Marţian".

„Teroristul" Dinu

Ion Iliescu a înroşit telefonul care făcea legătura cu Moscova

Dinu a cizelat câteva ore la ştirile care intrau pe post, apoi Ion Iliescu l-a trimis să o ia de acasă pe „doamna Nina" şi să i-o aducă la Televiziune. Alături de soţia viitorului preşedinte a trăit Cornel Dinu emoţiile Revoluţiei. Nina s-a ascuns câteva nopţi în casa „Procurorului" şi pe la rudele acestuia. De frică, Dinu le-a cerut „emanaţilor Revoluţiei" un pic de protecţie într-una dintre nopţile de zbucium. I-a oferit-o amiralul Cico Dumitrescu, cu care se împrietenise la Televiziune, trimiţându-i în faţa casei o maşină de la Circa 2 de Miliţie.

„Cu Cico Dumitrescu m-am înţeles doar din priviri. Amiralul Cico Dumitrescu a fost o rotiţă foarte importantă din angrenajul acelor evenimente. Era unul dintre executanţii planului. Masele, provocate şi dirijate de profesionişti ai unor asemenea cataclisme istorice, pregătiţi pentru aşa ceva, doar se mişcau şi făceau zgomote". Tot Cico Dumitrescu l-a salvat pe Cornel Dinu şi la 24 decembrie, seara, când fostul sportiv a fost depistat cu arme în portbagajul maşinii şi catalogat de un locotenent drept terorist.

Amiralul ar fi dat ordin să fie trimise două Dacii cu paraşutişti pentru a-l scoate pe Dinu de la ananghie. „Procurorul" povesteşte în cartea sa că numai o maşină a ajuns pentru a-l salva - „cealaltă fusese mitraliată în faţa Academiei Militare".

„Ruşii pot veni în două ore"

Orele petrecute de Cornel Dinu în Televiziune s-au transformat în pagini savuroase de carte. Când Sergiu ­Nicolaescu gesticula frenetic amestecând în fraze sacadate AKM-uri, TAB-uri şi alte nenorociri, fostul fotbalist constata: „Incontestabilul mare regizor avea chiar accente de platou de filmare. Apărea şi ne anunţa că verifică coloana de blindate, care s-ar fi îndreptat spre Televiziune. M-am simţit obligat să-l sancţionez: „Maestre, asta aţi făcut în «August în flăcări», pe platou, acum este cu adevărat realitate!".

Extrem de importantă este scena la care Cornel Dinu a asistat în noaptea de 22 spre 23 decembrie: „În jur de ora cinci dimineaţa, după ce se anunţase că ruşii au recunoscut primii proclamaţia Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu a vorbit la telefon cu consulul lor. În ruseşte, la fel şi Petre Roman, după el. Concluzia împărtăşită era clară: «Ruşii pot interveni să asigure ordinea în două ore".

Ceauşescu i-a dat ţara „proastei de nevastă-sa"

În periplul său prin Bucureşti, încercând să-i facă pierdută urma doamnei Iliescu, chipurile urmărită de terorişti, Cornel Dinu a băut un ceai cu Gheorghe Murer, la 24 decembrie. Maurer locuia gard în gard cu familia Iliescu, în cartierul Aviatorilor. Fusese prim-ministru al României (1961-1974) şi, totodată, omul care l-a susţinut pe Ceauşescu în 1965, în ­cursa pentru preluarea funcţiei de secretar general al Partidului. În discuţia tihnită cu Dinu, Maurer ar fi punctat începutul sfârşitului pentru Nicolae Ceauşescu: „Diabetul de după 1974 l-a înnebunit. Neavând ce să-i mai dea proastei de nevastă-sa, i-a dat ţara".

„Păi, eu ştiu?"

Cico Dumitrescu, un pensionar cu trecut controversat

Domnule Dumitrescu, în autobiografia sa, Cornel Dinu are şi câteva pagini despre evenimentele din decembrie 1989 în care afirmă că a interacţionat cu dumneavoastră.

Da, îmi aduc aminte că el a fost cel care a luat-o pe doamna Iliescu şi a dus-o într-un loc sigur. Mai multe nu pot să vă spun, întrucât au trecut douăzeci de ani de atunci şi nu-mi mai amintesc fiecare detaliu.

Cornel Dinu vă caracterizează ca pe „o rotiţă foarte importantă din angrenajul acelor evenimente, care făcea parte din minoritatea executantă a planului". Ce a vrut să spună cu această afirmaţie?

Păi, eu ştiu? Întrebaţi-l pe el ce a vrut să spună! Care este cea mai interesantă amintire de la Revoluţie? Uite, e una pe care acum mi-am adus-o aminte. Atunci, în zilele alea din decembrie 1989, la o casă de lângă Televiziune, au ieşit o mulţime de bani din canalizare. Erau numai hârtii de o sută de lei. Nu mai ştiu cine i-a găsit şi cum. Dar îmi amintesc perfect că s-au umplut cinci saci mari, ca de porumb. Cred că erau milioane de lei acolo. Milioane!

Unde au ajuns banii?

Am constituit o comisie, am făcut proces-verbal şi ­i-am predat guvernatorului Băncii Naţionale, Decebal Urdea. El zicea: „Ia şi dumneata câteva sute!", dar pe mine nu m-a tentat. I-am zis: „Nu mă bag eu, domnule, sunt banii statului!". Asta ca să vedeţi că am fost corecţi cei care am fost în acele zile la Televiziune. Puteam să luăm fiecare câte un sac şi, gata, eram oameni!

S-a aflat de unde proveneau?

S-au făcut multe supoziţii atunci. Se spunea că sunt ai unei familii apropiate de cuplul dictatorial. Circula un zvon că ar fi vorba de familia Păunescu. Probabil că îi aveau în casă şi când a venit Revoluţia s-au temut că dacă îi vor găsi oamenii o să-i linşeze. Cred că i-au aruncat în canalizare şi au tras apa.

Maimuţoiul Cico şi papagalul Coco

Amiralul Dumitrescu a explicat de unde îi vine porecla Cico, care datează din perioada liceului, de peste cincizeci de ani. A purtat numele ăsta şi la bine, şi la rău. Cico are la origini un film celebru. „Erau mai mulţi Dumitrescu în marină şi, ca să nu ne confunde, aveam porecle. Eram în Liceul Militar şi am văzut filmul «Tigrul alb».

Acolo erau un papagal, Coco, şi un maimuţoi, Cico. Eu îl imitam pe ăsta, pe Cico, maimuţoiul. Şi de atunci mi se trage porecla. S-au făcut multe fabulaţii şi pe această temă. Fantezii".

Fiica, medaliată cu bronz la Olimpiada de la Barcelona

Puţini ştiu că şi Emil Cico Dumitrescu a făcut în tinereţe fotbal de performanţă. A evoluat în Divizia A, la Politehnica Galaţi, sfârşindu-şi cariera din cauza unei accidentări grave. „Jucam «half dreapta». Am făcut fractură de tibie şi peroneu şi atunci mi-am încheiat cariera. Prin '55-'56 am jucat în Divizia A", rememorează Cico.

Daniela Roxana Dumitrescu, fiica fostului consilier prezidenţial, a fost de asemenea sportivă. Aceasta a practicat scrima, fiind campioană naţională şi medaliată cu bronz la Olimpiada de la Barcelona (1992). În momentul de faţă, atât fiica amiralului, cât şi fiul, Mihai Dumitrescu, lucrează în Ministerul de Interne.