Update Cristi Chivu a fost audiat la Tribunal pentru banii negri din conturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul formaţiei italiene Inter Milano, Cristi Chivu s-a prezentatâ astăzi la Tribunalul Bucureşti şi a fost audiat în calitate de martor în dosarul „Transferurilor frauduloase din fotbal”. El nu-şi aminteşte cu precizie numele firmelor care i-au băgat bani în conturile bancare

Declaraţia fotbalistului nu a durat mai mult de trei minute, timp în care magistratul i-a citit rapid lui Cristian Chivu declaraţia pe care acesta a dat-o în 2008 în faţa anchetatorilor din dosarul transferului, pentru că fotbalistul nu-şi mai amintea cu precizie cele declarate atunci. Din cuprinsul declaraţiei din 2008 a reieşit că fotbalistul le-a arătat procurorilor anticorupţie la acea vreme că a primit într-un cont bancar aproximativ 100.000 de euro, în trei tranşe, de la o firmă străină, la nivelul anului 2004. Chivu le-a mai arătat procurorilor că nu ştia cu precizie ce reprezentau acele sume şi că atunci bănuia că ar fi vorba de plăţi ale unor drepturi de imagine în baza unor contracte semnate fie cu firma Adidas fie cu firma Coca-Cola.

Nu şi-a adus aminte de unde sunt banii

În scurta declaraţie dată luni la instanţă Chivu a arătat că recunoaşte acele sume de bani din contul său, arătând că ele reprezintă drepturile de imagine din contracte de publicitate. Nici luni fotbalistul nu şi-a putut aminti cu precizie cu care dintre cele două firme a încheiat aceste contracte.
În încheierea declaraţiei sale acelaşi avocat care a cerut urgentarea audierii lui Chivu a mai arătat că transferul acestuia la Amsterdam nu a reprezentat obiectul acestui dosar sau al rechizitoriului.

La ieşirea din sala de judecată Chivu nu a comentat cele declarate în instanţă, părăsind în grabă Tribunalul Bucureşti. Audierile în dosarul transferurilor continuă.  La instanţă au mai venit Iulian Arhire, Dinu Mihai Gheorghe, Mircea Blaj, Petre Badea, Marcel Popescu şi Ion Stan.

Cinci fotbalişti apart în rapoartele "Spălării Banilor"

Cristi Chivu, Dennis Şerban, Cătălin Munteanu, Filipescu şi Ion Sburlea apar în cercetările făcute de Oficiul de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Fotbaliştii sunt beneficiarii unor transferuri financiare externe în valoare de 708.760 de euro din partea off-shore-ului Sport Ventures SA, din Insulele Virgine Britanice. 

Chivu, Şerban şi Cătălin Munteanu au declarat în faţa procurorilor că nu cunosc provenienţa acestor sume, iar acelaşi lucru a rezultat şi din corespondenţa purtată cu Iulian Filipescu.

Lui Cristi Chivu i s-au transferat în mai multe rânduri (4 iunie 2004, 15 noiembrie 2004 şi 28 ianuarie 2005 – n.r.), în conturile de la ING BANK - Sucursala Bucureşti, aproximativ 120.000 de euro, bani viraţi dintr-un cont deschis la Banque Privee Edmond de Rotschild din Luxemburg. Justificarea: “alte transferuri băneşti”, “alte servicii comerciale, profesionale, tehnice”, ”comision”.

Cătălin Munteanu a primit, în data de 18 august 2004, suma de 200.000 de euro, iar Dennis Şerban – 132.000 euro în data de 18 august 2003. Iulian Filipescu “s-a trezit” că în contul său din bancă au fost viraţi, în 19 iulie 2004, 128.000 de euro, iar în contul lui Ion Sburlea - suma de 110.000 de euro, în data de 16 ianuarie 2003.

“Numitorul comun, fraţii Becali”

Procurorii susţin că în cazul celor cinci fotbalişti, numitorul comun sunt fraţii Ioan şi Victor Becali. Din actele luate de la FRF, anchetatorii au descoperit că jucătorii sunt impresariaţi de cei doi fraţi, iar din contractele acestora rezultă că “sarcinile administrative şi financiar-contabile ale agentului de jucători se realizează prin SC Becali Sport”.

Societatea Sport Ventures a fost înregistrată în martie 2003 în Insulele Virgine Britanice. Până în ianuarie 2001, firma s-a numit Star Advisors SA. Din actele inspectorilor ONCSB rezultă că în conturile Sport Ventures au fost virate mai multe milioane de dolari reprezentând comisioane în urma unor transferuri de fotbalişti de către un off shore olandez. 

Bunurile, sub sechestru

În vederea recuperării prejudiciului, în cazul în care învinuiţii vor fi găsiţi vinovaţi, DNA a instituit sechestru pe mai multe bunuri mobile şi imobile ale acestora.

Astfel, au fost sechestrate bunurile lui Ioan (Giovanni) Becali şi ale lui Victor Becali, un imobil aparţinând lui Jean Pădureanu, o clădire, proprietate a lui Cristian Borcea.

Sechestru a fost pus şi asupra a două imobile şi asupra unui autoturism aparţinând lui Gigi Neţoiu, măsura fiind înlocuită ulterior prin poprirea sumei de 116.064 de lei dintr-un cont bancar. De asemenea, procurorii au pus sechestru şi pe un imobil din Bucureşti aparţinând lui George Copos.

Prejudiciu de peste  12 milioane de dolari

Procurorii DNA arată că George Copos, fost preşedinte şi patron al Clubului de fotbal Rapid Bucureşti, Ioan Becali, fost impresar, Victor Becali, impresar, Mihai Stoica, fost director al FC Oţelul Galaţi, Jean Pădureanu, preşedinte la Gloria Bistriţa, Gică Popescu, fost angajat al firmei “Becali sport”, Gheorghe Neţoiu, fost acţionar la Dinamo, Cristian Borcea, preşedinte executiv al FC Dinamo, ar fi provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului, 600.000 de dolari în dauna FRF şi de peste zece milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal. DNA a instrumentat transferurile în străinătate a 12 fotbalişti.

Badea ar fi adus acte false


Procurorii DNA vor continua cercetările pe numele lui Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Dinamo. El este acuzat de complicitate la înşelăciune. Conform DNA, acesta ar fi semnat aşa-zisele hotărâri ale Consiliul de Administraţie a clubului, după inducerea acestui for în eroare.

Badea ar fi adus la DNA, în timpul anchetei, o adresă semnată de el, la care erau ataşate acte false, respectiv o hotărâre a Consiliului de Administraţie redactată pro causa. De asemenea, fotbalistul Cosmin Contra va fi cercetat pentru mărturie mincinoasă. Cercetările continuă şi în cazul altor transferuri, cum ar fi cel al fotbalistului Adrian Mutu.

Vom reveni cu detalii despre audierea de la Tribunalul Bucureşti

Vezi pe forbes.ro la ce sumă a fost evaluat Chivu în Top 500 Miliardari

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite