Chişinău: fapt divers sau conflict diplomatic?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii unui fost consilier al lui Vladimir Voronin, cetăţeni români, s-au refugiat în Ambasada României de la Chişinău. Moldovenii susţin că aceştia sunt infractori.

După ce au acuzat autorităţile din Republica Moldova de abuz poliţienesc pe motive politice, Roman şi Adrian Mocanu cer protecţia statului român.

Roman, în vârstă de 25 de ani, şi Adrian, de 21 de ani, au fost arestaţi la sfârşitul săptămânii trecute, fiind acuzaţi că pe 10 august ar fi molestat o persoană. Potrivit poliţiştilor moldoveni, conflictul s-ar fi iscat în incinta unui club de noapte din Chişinău.

Sergiu Mocanu, tatăl celor doi, susţine că acest act este o comandă politică. Băieţii au fost reţinuţi pentru 72 de ore, timp în care nici avocatul şi nici părinţii nu au avut acces la ei. Sergiu Mocanu, ex-consilier al preşedintelui Vladimir Voronin, este în prezent lider al formaţiunii “Acţiunea Populară’’.

Mocanu: Arestarea a fost aranjată

El se arată convins că arestarea fiilor săi a fost aranjată şi are legătură cu implicarea sa în sfera politică. Mocanu a povestit ziariştilor de la Chişinău că pe Adrian poliţiştii l-au luat chiar de acasă. „Întâi i-au telefonat de câteva ori şi l-au chemat afară. Iar apoi au venit singuri la noi.

L-au luat şi l-au dus la Comisariatul de poliţie Râşcani. Asta deşi nu primisem în prealabil nicio citaţie”, spune politicianul, citat de “Jurnal de Chişinău”. În ceea ce-l priveşte pe fiul mai mare, Mocanu afirmă că Roman a fost ridicat de poliţie cu forţa, în plină stradă, în timp ce se ducea la stomatolog.

Au sărit gardul misiunii diplomatice

Curtea de Apel din Chişinău a decis ieri ca Adrian Mocanu să fie cercetat în stare de arest la domiciliu, după ce miercuri Judecătoria Râşcani îi prelungise cu zece zile mandatul de arest. De asemenea, aceeaşi instanţă a decis anularea arestului la domiciliu pentru Roman Mocanu. Imediat după pronunţarea deciziei, cei doi tineri au plecat spre ambasada României, unde au sărit gardul şi au intrat în sediul misiunii diplomatice. Într-o scrisoare adresată ambasadorului României la Chişinău, cei doi băieţi ai fostului consilier prezidenţial solicită protecţia României “în condiţiile legislaţiei româneşti, a dreptului internaţional şi a relaţiilor diplomatice’’.

Dublă cetăţenie

Atât Roman, cât şi Adrian Mocanu au şi cetăţenie moldovenească şi ceţăţenie română. Ei se aflau ieri seară pe teritoriul ambasadei României din Chişinău. Cei doi au cerut, de asemenea, să fie predaţi organelor de anchetă româneşti pentru o cercetare corectă a cazului şi pentru asigurarea unui proces echitabil. În acelaşi timp, ei l-au anunţat pe ambasadorul român că renunţă la cetăţenia moldovenească, precizând că au adresat în acest sens o cerere preşedintelui Vladimir Voronin.

Un gest dezaprobat

Sergiu Mocanu a dezaprobat intenţia fiilor săi de a renunţa la cetăţenia Republicii Moldova. “Copiii mei sunt pe teritoriul ambasadei. Ei au cerut protecţie şi renunţarea la cetăţenia Republicii Moldova, lucru pe care îl dezaprob. Eu am nevoie ca fiii mei să fie asistaţi juridic de statul român’’, a declarat ieri fostul consilier al lui Voronin. El şi-a exprimat speranţa că va obţine “un jurist internaţional sau chiar român” din partea autorităţilor de la Bucureşti.

Legea cetăţeniei este discriminatorie

Anul acesta, Parlamentul de la Chişinău a adoptat legea prin care persoanele cu dublă sau multiplă cetăţenie nu vor mai putea deţine funcţii publice.

Persoanele care intră sub incidenţa acestei legi nu vor mai putea ocupa posturi publice de conducere, de la cel de preşedinte al republicii până la cel de şef de raion.

Legea, sprijinită de Vladimir Voronin, a trecut cu ajutorul comuniştilor. Mai mulţi comentatori şi lideri politici ai opoziţiei au apreciat legea  drept discriminatorie, în condiţiile în care numărul cetăţenilor cu dublă sau multiplă cetăţenie ajunge la câteva sute de mii în Republica Moldova. Numărul moldovenilor care au şi cetăţenia română depăşeşte 100.000.

MAE caută o soluţie

Ministerul de Externe a confirmat că Roman şi Adrian Mocanu au forţat perimetrul Ambasadei României la Chişinău, afirmând că au nevoie de protecţie consulară. “Personalul consular al Ambasadei României la Chişinău caută să identifice o soluţie la cerinţele formulate, care să respecte normele legale’’, precizează MAE.

 Purtătorul de cuvânt al MAE, Cosmin Boiangiu, a declarat pentru “Adevărul’’ că reprezentanţii României discută cu cei doi pentru a elucida circumstanţele şi motivele care au dus la acest gest. Boiangiu a mai precizat că se caută o soluţie în conformitate cu legislaţia internaţională şi a celor două ţări.

Cum procedează ambasadele

Dacă refugiatul are cetăţenie română, odată ajuns pe teritoriul ambasadei, aceasta este obligată să-i acorde asistenţă şi adăpost, indiferent de presiunile autorităţilor din ţara în care a avut loc incidentul. Dacă se dovedeşte ulterior că gestul nu este motivat doar politic, iar refugiatul este autorul unor infracţiuni şi încearcă să scape de rigorile legii, poate fi judecat conform legislaţiei române. 

image

Eu am nevoie ca fiii mei să fie asistaţi juridic de statul român

image


Sergiu Mocanu, fost consilier al preşedintelui Vladimir Voronin

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite