Noi acuzaţii dure ale diplomaţiei de la Chişinău la adresa României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) al Republicii Moldova condamnă în termeni duri declaraţiile ministrului român de externe, Cristian Diaconescu, referitoare la Concluziile privind Republica Moldova ale Consiliului Uniunii Europene, pe care le consideră tendenţioase, informează Agerpres. De asemenea, MAEIE precizează că nu va anula regimul de vize cu România, cel puţin până când aceasta va semna Tratatul

Diplomaţia de la Chişinău declară că este "cel puţin stranie interpretarea aproximativă, dar şi vădit tendenţioasă" a Concluziilor privind Republica Moldova ale Consiliului UE, adoptate la 15 iunie 2009.

Potrivit declaraţiei, Consiliul UE aminteşte chiar în prima propoziţie disponibilitatea accentuată de a intensifica în continuare relaţiile între Republica Moldova şi UE, informează despre adoptarea directivelor pentru negocierea noului Acord Republica Moldova-UE şi îşi exprimă disponibilitatea de a începe negocierile atunci când circumstanţele vor permite acest lucru.

"În mod regretabil, Ministrul de Externe al României scapă - probabil, neintenţionat - referinţa la importanţa respectării principiului de bună-vecinătate care reprezintă o noţiune nuanţată, excluzând, de exemplu, implicarea sistematică în treburile interne ale altui stat. Considerăm că este important de a atrage atenţia şi asupra acestei părţi a Concluziilor", menţionează diplomaţia de la Chişinău, într-o declaraţie făcută publică marţi seara.

În continuare, în document, ministrul român de externe este acuzat că nu este informat suficient în chestiuni ce ţin de Republica Moldova. "Ca şi în cazul solicitării confirmării contului bancar cu 500 euro de către Consulatul României la Chişinău şi despre care şeful diplomaţiei române nu cunoaşte nimic în pofida confirmării oficiale a acestui fapt de chiar subalternii săi, putem doar să regretăm că oficialul român nu este informat suficient", se specifică în documentul MAEIE.

Regimul de vize este păstrat

Referitor la regimul de vize pentru cetăţenii români, MAEIE reiterează că actualul regim va fi păstrat cel puţin până când România va semna cu Republica Moldova Tratatul de frontieră, iar cetăţenii Republicii Moldova vor beneficia în procesul de obţinere a vizelor pentru România de un tratament în spiritul Acordurilor existente între ambele părţi.

"Doar pe această cale ar putea progresa eforturile ambelor state şi nu în direcţia blocării relaţiilor RM-UE la solicitarea României, la care, cu  anumită satisfacţie, se face referinţă în comentariile menţionate", se spune la finalul documentului.

Ministrul român de externe a declarat luni la finalul reuniunii Consiliului Afaceri Generale şi Relaţii Externe al UE că lansarea negocierilor UE cu Republica Moldova nu se va face atât timp cât Chişinăul nu-şi va corecta politica de vize faţă de cetăţenii români.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite