Poarta a doua a Cetăţii a fost redată publicului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poarta a doua a Cetăţii  a fost redată publicului
Poarta a doua a Cetăţii a fost redată publicului

Monumentul a fost dărâmat în 1937 pentru a permite accesul maşinilor de mare tonaj pe platoul unde a fost construit Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan. Poarta a doua a Cetăţii din Alba Iulia poate fi admirată, începând de astăzi, în toată splendoarea ei. Restauratorii au încheiat procesul de refacere a monumentului, distrus în urmă cu 72 de ani.

Poarta a doua a fost dărâmată în anul 1937, pentru a se permite accesul maşinilor de mare tonaj în zona în care a fost construit Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan. La vremea respectivă, Cetatea din Alba Iulia reprezenta pentru autorităţi un simbol al opresiunii austro-ungare asupra românilor, lucru care justifica astfel de acţiuni de distrugere a unor părţi din acest ansamblu monumental.
Cărţile de istorie atestă faptul că la construirea Cetăţii, între anii 1714 şi 1738, au muncit 10.000 de iobagi români. La evenimentul de astăzi au participat locuitori din Alba Iulia, turişti, restauratori din toată ţara, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Ministerului Culturii şi Cultelor.
„Prin această inaugurare se finalizează traseul primelor patru porţi ale Cetăţii. În doi-trei ani, cred că vor fi finalizate şi celelalte activităţi de restaurare, iar Cetatea va deveni motorul economic al oraşului“, a spus Dan Sabău, şeful echipei de restauratori care a lucrat la Poarta a doua.

Urmează Poarta a cincea

Obiectivul a fost refăcut după fotografii de epocă, şi cu ajutorul unor părţi din vechea poartă. Atlanţii (statuie reprezentând un bărbat, folosită ca element de susţinere) străjuiau intrarea în Muzeul Unirii, leii au fost găsiţi în incinta unei unităţi militare, iar o parte din piesele de piatră au fost descoperite în diferite locuri din Alba Iulia. „Pe lângă ceea ce s-a realizat până acum, mai există două proiecte de 35 de milioane de euro, care au fost aprobate şi care vor fi puse în aplicare în următorii ani“, a afirmat primarul din Alba Iulia, Mircea Hava. Reprezentantul Ministerului Culturii a promis sprijin financiar şi pentru alte proiecte viitoare.
„Am fost şi vom rămâne partenerii Cetăţii. Am găsit resursele financiare şi pentru restaurarea Porţii a cincea, lucrare ce va fi realizată la anul vitor”, a spus Mircea Staicu, secretarul general al Ministerului Culturii. Refacerea Porţii a doua a costat 2,2 milioane de lei, din care 1,8 milioane de lei de la minister şi 400.000 de lei de la Consiliul Local Alba Iulia.
Pentru albaiulieni, evenimentul reprezintă un fapt pozitiv. „Este bine că se realizează astfel de lucuri. Am văzut că sunt tot mai mulţi turişti care vizitează Cetatea şi acest lucru este benefic pentru oraş“, a spus Nicolae Man, pensionar, în vârstă de 64 de ani.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite