Centrul de dializă, aproape finalizat
0Centrul de dializă din Bărăbanţ va deservi 130 de pacienţi. Un centru medical din Cluj-Napoca, Nefromed Dialysis Centers, asigură tratamentul celor 130 de pacienţi din Alba Iulia care au nevoie de dializă.
Centrul privat funcţionează din anul 2005, însă în spaţiul impropriu al unei grădiniţe dezafectate, şi va fi transferat la începutul lunii viitoare într-o clădire nouă, ridicată în Bărăbanţ, pe strada Turnătoriei, la numărul 12.
Autorităţile s-au mobilizat
Lucrările la clădirea centrului au fost finalizate încă din 2008. Nu a putut fi dată, însă, în folosinţă mai repede deoarece clădirea nu era racordată la sistemul de centralizare.„Noi am anunţat recepţia lucrărilor de canalizare de pe strada Turnătoriei cu străzile adiacente acesteia, Ciucaşului, Fagului şi Poieniţei. Ritmul a fost accelerat la intervenţia celor de la Centrul de dializă, scopul principal fiind asigurarea îndeplinirii condiţiilor de autorizare”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Coşer.
Acesta a mai precizat că autorităţile s-au mobilizat pentru finalizarea lucrărilor. „Pentru oraş acest obiectiv înseamnă foarte mult şi a existat o mobilizare amplă pentru a face faţă efortului de realizare a canalizării din zona respectivă”, a afirmat Mihai Coşer. Centrul de dializă din Bărăbanţ va avea 28 de aparate, o cameră de izolare şi un aparat de urgenţă.
Pe ultima sută de metri
Reprezentantul firmei din Cluj-Napoca, office manager-ul Gabriel Făgăraş, a spus că în această perioadă se fac ultimele lucrări de finisare la interior şi se mai lucrează la amenajarea spaţiilor din faţa centrului de dializă.
„Duminică va fi o zi destul de grea pentru noi pentru că vom transporta o parte din aparatura pe care o avem la vechiul sediu. Nu avem o dată pentru deschiderea oficială a centrului din Bărăbanţ. Probabil se va stabili abia după începutul lunii iulie, dar vom putea fi găsiţi de luni şi la noua locaţie”, a mai spus Gabriel Făgăraş.
Mai multe ore la aparatele de dializă
Prin noul centru de la Alba Iulia vor trece săptămânal 127 de pacienţi, iar alte trei persoane care suferă de insuficienţă renală vor beneficia de materiale şi asistenţă pentru dializă peritoneală, care se va efectua ambulatoriu, adică în casa pacientului.
De trei ori pe săptămână
Pacienţii au nevoie de dializă de trei ori pe săptămână, iar procedeul poate dura câteva ore, în funcţie de mai mulţi factori, cum ar fi nivelul de toxine din organismul pacientului, capaciatatea de filtrare a aparatului etc. Acest procedeu presupune purificarea sângelui de toxine. La o persoană sănătoasă de acest proces de purificare sunt responsabili rinichii.