Centrul Sucevei, invadat de Moşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Străzile municipiului s-au umplut astăzi la prânz de copii costumaţi în Moşi sau Crăciuniţe.

Peste 300 de elevi de la 15 şcoli din Suceava, Vatra Dornei şi Vatra Moldoviţei au participat astăzi în zona centrală a oraşului la o paradă inedită, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava.
Tinerii „moşi”, cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, au pornit la ora 10.00 din faţa inspectoratului şi au mers să-i colinde, rând pe rând, pe şefii Consiliului Judeţean, ai Prefecturii şi ai Primăriei.
Între două vizite la instituţiile publice, copiii au avut timp şi pentru o plimbare cu mocăniţa prin centrul oraşului. „Am conceput un program foarte sintetic şi de impact, cu o durată de 10 minute, timp în care elevii colindă, spun urături sau prezintă obiceiuri de Anul Nou specifice zonei din care provin”, a precizat inspectorul-şcolar Tatiana Vîntur, cea care s-a ocupat de organizarea evenimentului.
La finalul traseului, marea de copii îmbrăcată în roşu s-a oprit la Universitatea „Ştefan cel Mare” pentru a lua parte la un concurs împărţit în patru secţiuni: colinzi şi obiceiuri de iarnă, parada costumelor, mesaje satirice şi urări de Anul Nou.
Ideile elevilor care s-au înscris la concurs au fost apreciate şi clasificate de un juriu format din profesori şi reprezentanţi ai unui consiliu al copiilor. O parte dintre concurenţi au improvizat scenete, în cadrul cărora au transmis mesaje satirice originale, referitoare la anul care este aproape de a se încheia. „Creativitatea copiilor a fost lăsată liberă, fără restricţii sau îngrădiri impuse de profesori. Câştigătorii locurilor 1,2 şi 3, dar şi cei cu menţiuni au fost premiaţi cu cărţi. De asemenea, copiii au primit dulciuri în timpul vizitelor la instituţii”, a mai spus Tatiana Vîntur.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite