Centru pentru minori delincvenţi, inaugurat la Târgu Frumos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentantul UNICEF în România, Pierre Poupard, a inaugurat, ieri, în oraşul Târgu Frumos, un centru de reabilitare a copiilor delincvenţi. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru

Reprezentantul UNICEF în România, Pierre Poupard, a inaugurat, ieri, în oraşul Târgu Frumos, un centru de reabilitare a copiilor delincvenţi. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei pentru Protecţia Copilului Iaşi, în centru vor fi aduşi 32 de minori, cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, care au săvârşit infracţiuni, dar care nu pot răspunde penal din cauza vârstei.Centrul, înfiinţat în parteneriat cu UNICEF, este primul de acest gen din judeţul Iaşi şi găzduieşte deja trei minori. Pentru înfiinţarea centrului, autorităţile judeţene şi Direcţia pentru Protecţia Copilului au cheltuit aproximativ 30.000 de euro, din care 15.000 euro au fost alocaţi de UNICEF pentru dotări. De plasamentul micilor delincvenţi se va ocupa Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului sau, direct, instanţele de judecată pentru minori. Perioada de şedere în centru este între trei luni şi un an, cu posibilitatea prelungirii. Minorii internaţi aici vor fi supravegheaţi de personal specializat. "Prin darea în folosinţă a acestui centru sperăm să ajutăm la resocializarea minorilor care au săvârşit fapte penale. Ei vor avea aici posibilitatea de a-şi continua studiile, de a învăţa o meserie la atelierul de tâmplărie al centrului şi, de asemenea, de a se pregăti pentru societate", a declarat Pierre Poupard.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite