Cel puţin 20 de morţi în atacuri lansate de militanţii talibani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa în atacurile lansate de talibani în cursul nopţii de duminică spre luni, în zonele tribale din nord-vestul Pakistanului, surse oficiale locale au declarat luni, informează AFP.

Şase membri ai forţelor de ordine şi 14 talibani au murit duminică noaptea în urma atacurile de la graniţa cu Afganistanul. O operaţiune militară vizând postul de poliţie din satul Matak a provocat moartea a patru membri ai forţelor de securitate pakistaneze, iar alţi doi soldaţi şi-au pierdut viaţa în urma atacului lansat de un grup de combatanţi islamişti, în satul Toraware.

Potrivit AFP, cel puţin 14 combatanţi islamişti au fost ucişi în cursul atacului asupra unor posturi de poliţie din zona Tora Deri din oraşul Hangu, un număr nedeterminat de talibani fiind răniţi.

Comandantul taliban Hakimullah Mehsud a ameninţat că va inunda Pakistanul într-o baie de sânge, dacă forţele guvernamentale nu pun capăt ofensivei asupra valului islamist din nord-vestul ţării.

Analişti politici şi militari avertizează asupra unei creşteră a atacurilor talibane în alte districte decât cele vizate de operaţiunea trupelor guvernamentale.

Mai multe şcoli şi-au reluat luni activitatea, după o săptămână de întrerupere cauzată de ameninţările proferate de talibani şi dublul atentat sinucigaş comis la 20 octombrie la Universitatea din Islamabad.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite