Nicaragua: Cel puţin un mort şi patru răniţi în urma unei revolte într-o închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin un deţinut şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru au fost răniţi marţi în timpul unei revolte într-o închisoare din Nicaragua, relatează presa locală, citată de AFP.

Victima a murit în timp ce era transportată la spital din cauza rănilor provocate de gloanţe, potrivit postului oficial Radio Ya.

Răscoala a fost confirmată de un reprezentat al poliţiei locale din Chinandega, care a precizat că forţele de ordine nu reuşiseră încă să preia controlul asupra situaţiei, neştiind în schimb dacă au existat morţi sau răniţi.

În penitenciarul din Chinandega sunt închişi circa 600 de deţinuţi, care s-au răsculat împotriva gardienilor. Câţiva prizonieri s-au urcat pe acoperişul închisorii, unde încă se mai aflau şi la sfâşitul după-amiezii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite