Cei mai bogaţi tineri ai lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt tineri, unii chiar foarte tineri, dar bogaţi, unii chiar foarte bogaţi. Au reuşit să devină independenţi din punct de vedere financiar, ajungând în topuri alături de miliardarii lumii. Printre aceştia se numără Mark Zuckerberg, Albert von Thurn und Taxis, Yang Huiya, Daniel Radcliffe, Keira Knightley sau Emma Watson.

Mark Zuckerberg

Mark Zuckerberg

În vârstă de 26 de ani, fondatorul reţelei de socializare Facebook, apare în topul Forbes, pe locul 212, cu o avere estimată de 6,9 miliarde de dolari. Conform clasamentului Forbes, Mark Zuckerberg a avut, în ultimul an, cea mai spectaculoasă evoluţie dintre toţi miliardarii americani.

Americanul Mark Zu­ckerberg, a fost de­­­s­emnat de revista Vanity Fair cel mai influent om din lume în 2010.

În ultimii doi ani, Facebook a crescut de la 100 de milioane la 500 de milioane de utilizatori.

Tânărul miliardar locuieşte, împreună cu prietena sa, Priscilla Chan, într-o casă micuţă şi modest mobilată din Palo Alto, California. Mark Zuckerberg îşi petrece puţin timp acasă, preferând să stea până la 16 ore pe zi la sediul Facebook din Palo Alto.

Albert von Thurn und Taxis

image

Cel mai tânăr miliardar din lume, în 2009, germanul Albert von Thurn und Taxis, în varsta de 26 de ani, are o avere de circa 2 miliarde de dolari. Locuieşte, împreună cu mama şi surorile sale, în castelul de 500 de camere din Regensburg şi este un impatimit al curselor de maşini.

Yang Huiyan

image

Tânăra are 28 de ani şi o avere estimată la 3,4 miliarde de dolari, aflându-se pe locul 277 în topul Forbes. În 2007, era cea mai bogată femeie din China, cu 16,2 miliarde de dolari. Principala sa afacere se bazează pe compania Country Garden, condusă de tatăl său.

Matt Mickiewicz

image

Şi-a început prima afacere la vârsta de 14 ani. În prezent, deţine compania SitePoint Solutions Pty Ltd şi 99designs, cea din urmă având un profit anual de 15 milioane de dolari şi numărându-se printre cele "100 idei geniale", top realizat, anul acesta, de revista Entrepreneur.

Daniel Radcliffe

Daniel Radcliffe a  acumulat o avere  mare ca prin farmec

Protagonistul din „Harry Potter", în vârstă de 21 de ani, este cel mai bogat star englez cu vârstă sub 30 de ani, cu o avere de 54,4 milioane de euro. Din aceasta, aproape 30 de milioane de euro provin din ultimele două filme, „Harry Potter şi Talismanele Morţii".

Leona Lewis

image

Cântăreaţa britanică în vârstă de 25 de ani este cel mai bine clasată, cu o avere estimată la 14,9 milioane de euro. După ce a câştigat un concurs de promovare a tinerelor talente în muzică, Leona a urmat un parcurs glorios.

Keira Knightley

Keira Knightley

Actriţa de 25 de ani stă şi ea bine la capitolul finanţe, după ce a acumulat o avere de 35,8 milioane de euro, obţinută, în mare parte datorită rolurilor din seria "Piraţii din Caraibe" şi din producţia " Atonement" ("Remuşcare"), dar şi graţie unor contracte semnate cu Chanel.

Emma Watson

image

La cei 20 de ani ai ei, actriţa britanică a jucat în șase ecranizări ale romanului "Harry Potter", serie ce i-a adus numeroase premii și o avere de peste 10 milioane de lire sterline.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite