Timişoara: Cei doi studenţi acuzaţi de tranşarea unui bogătaş rrom au fost arestaţi preventiv (UPDATE)
0
Judecătorii timişoreni au emis duminică seară mandate de arestare preventivă pe numele celor doi studenţi, Sergiu Florea (20 de ani) şi Carmen Bejan (20 de ani), în cazul crimei de la Medicină.
Cei doi au fost reţinuţi în cursul după amiezii şi puşi oficial sub acuzare pentru uciderea lui Trifu Schrottu (65 de ani).
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Mihaela Pop, a spus duminică după amiază că victima, bărbatul de etnie romă, a fost racolată de suspecţi după un anunţ pe care bătrânul de 65 de ani îl dăduse în ziar.
„Potrivit declaraţiilor pe care le-au dat cei doi, inculpatul a pus-o pe fată în legătură cu victima şi i-a propus să întreţină relaţii de sex normal şi oral contra sumei de 500 de euro”, a spus Mihaela Pop.
Partida de sex urma să aibă loc în căminul de Medicină în care fata se cazase, chiar în ziua crimei, dar, potrivit primelor declaraţii, cei doi nu ar fi reuşit să facă sex.
Declaraţii contradictorii
Din acest punct declaraţiile celor doi studenţi se contrazic. „Inculpata declară că băiatul a intrat peste ei când erau dezbrăcaţi şi s-a năpustit asupra victimei, a lovit-o cu pumnii după care a luat un cuţit şi l-a înjunghiat. Cu acelaşi cuţit a ameninţat-o apoi că va avea probleme dacă anunţă poliţia şi nu îl ajută să scape de cadavru”, a mai spus Mihaela Popa.
Potrivit procurorilor, studentul acuzat de omor, Sergiu Florea nu ştia nimic de anunţul din ziar şi are propria variantă despre crimă. „Inculpatul a declarat că ştia de întâlnirea iubitei cu bătrânul şi că fata a întreţinut relaţii sexuale cu victima, după care bărbatul nu a mai vrut să-i dea cei 500 de euro, ea s-a înfuriat şi a luat un cuţit cu care l-a înjunghiat, apoi l-a chemat să o ajute să scape de cadavru”, a mai declarat Mihaela Pop. Primele probe ale procurorilor arată că băiatul l-a lovit primul pe Schrottu, motiv pentru care este judecat de omor, iar fata de complicitate.
Amândoi au tranşat cadavrul
Un alt punct în care declaraţiile studenţilor coincid se referă la tranşarea cadavrului. „Amândoi au tranşat cadavrul, fiecare câte un picior. Ulterior au cumpărat nişte pungi de plastic de la un magazin, au pus cadavrul într-un geamantan şi o pungă, apoi în maşina victimei, cu intenţia de a arde cadavrul. Potrivit declaraţiilor, cei doi nu au putut să plece cu maşina pentru că avea cutie automată şi nu au ştiut să o pornească”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului.
CITEŞTE ÎNTREAGA POVESTE A CELEI MAI CRUNTE CRIME DIN BANAT:
- Timişoara: Tatăl studentei suspectate de crima de la Medicină crede că fiica lui a fost sechestrată
- VIDEO Romii sunt şocaţi că judecătorul lor ar fi fost tranşat de doi studenţi cu un cuţit de bucătărie
- EXCLUSIV Studentul suspectat de crima de la Medicină a mai fost la poliţie pentru un scandal din gelozie (GALERIE FOTO)
- UPDATE Studentul suspectat de crima de la Medicină şi-a tăiat venele şi este la Spitalul Judeţean
- Doi studenţi la Medicină, suspectaţi că au tăiat în bucăţi un rrom (GALERIE FOTO)
- Crimă fără precedent în căminul de la Medicină