Cearşafuri murdare pe paturile spitalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cearşafuri murdare pe paturile spitalului
Cearşafuri murdare pe paturile spitalului

Conducerea Spitalului Judeţean din Severin este în conflict cu spălătoria particulară cu care are contract

Toate secţiile spitalului în afară de blocul operator şi secţia nou născuţi se confruntă cu problema lipsei lenjeriei curate. „Am venit de o săptămână şi nu mi s-a schimbat lenjeria. Este udă, pătată şi miroase urât“, susţine Elena Nasolea, o pacientă a Spitalului Judeţan.
Acest lucru îl recunoaşte şi purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, dr. Cristian Jianu. „Spitalul este în pragul de a ajunge un focar de infecţie. Lenjeria ar trebui schimbată în fiecare zi, însă acum de o săptămână nu s-a mai schimbat“, a declarat Cristian Jianu.  

Ion Mâţu: „Voi sesiza Garda Financiară“


Cei 13 angajaţi ai SC Mălina SRL, firma ce se ocupă cu spălarea lenjeriei spitalului, sunt nemulţumiţi pentru că nu şi-au primit banii. „Nu ne-am primit salariile pe patru luni anul trecut, iar din acest an nu ne-am luat salariile pe alte patru luni. Am muncit ca animalele şi nu am fost plătiţi. Avem şi noi copii şi nu am avut bani să le cumpărăm cele necesare de şcoală“, susţine Eugenia Rădean, muncitoare la firma de spălătorie.
Lucrătorii au cerut ajutorul prefectului Ion Mâţu. Acesta a anunţat că va solicita verificări. „Firma are datorii la stat de 1,1 milioane de lei. Voi sesiza Garda Financiară, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Poliţia Economică şi Finanţele pentru clarificarea situaţiei“, a declarat prefectul.
Directorul Spitalului Judeţean, dr. Zenovia Rolea, susţine că unitatea şi-a respectat contractul cu spălătoria. „Plătim în fiecare lună către societate în jur de 68.000 de lei. Până la finele lui septembrie vom plăti banii aferenţi lunii iulie, aşa cum este stipulat în contract. Patronul însă nu mai vrea să spele rufele aici. Acum lenjeria o spălăm la Craiova“, a declarat directorul Rolea.
Patronul spălătoriei, Victor Iordache, spune că vina aparţine spitalului. „Unitatea are o datorie către spălătorie de aproape 150.000 de lei. Am sistat activitatea până la plata datoriei. Mai mult, spitalul a emis o adresă către secţii pentru a nu mai spăla lenjeria la mine. În aceste condiţii, noi asigurăm doar lenjeria de la blocul operator şi secţia nou născuţi“, a declarat Victor Iordache.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite