Cealaltă Revoluţie: sex, sucuri şi televizoare color

În câteva locuri din România a fost măcel. La Galaţi, ca şi în multe oraşe, oamenii doreau doar să bea mai mult Cico. Cu acest episod, serialul „Misterele Revoluţiei“ trage cortina peste „sezonul de primăvară“. „Adevărul“ vă prezintă latura derizorie a Revoluţiei din 1989. Gălăţenii au multe motive să se declare ruşinaţi de felul în care au înţeles schimbarea de regim.

Galaţi: revoluţionari fără Revoluţie

Ziariştii Revoluţiei, 20 de ani fără regrete

VIDEO Cum a confiscat FSN Revoluţia

Viorel Popescu, crainic la Radio România Actualităţi: „Silviu Brucan controla tot!“

Stănculescu: Iliescu a jucat cartea sovietică pe mână cu spionul Militaru

Botoşani: Revoluţionarii de carton vor pământ pe alese

Serialele „Sfârşitul Ceauşeştilor" şi „Misterele Revoluţiei" au pedalat, până acum, pe eliminarea cuplului dictatorial, pe latura tragică a evenimentelor din decembrie 1989 şi pe gaşca de diversionişti care a preluat puterea şi nu a mai vrut să-i dea drumul.

După cele două luni şi jumătate de dezvăluiri zilnice (care completează cele aproape trei luni de dezvăluiri făcute de „Adevărul" în serialul „Sfârşitul Ceauşeştilor", la sfârşitul anului trecut), în ultimul episod din „Misterele Revoluţiei" vă prezentăm acea parte care este, de obicei, ocolită. Astăzi scriem despre Revoluţia derizorie, despre Revoluţia ridicolă care spune, şi ea, foarte multe despre România anului 1989 şi aspiraţiile ei.

Despre Revoluţie se vorbeşte, întotdeauna, cu evlavie. 159 de oameni au murit până la 22 decembrie 1989 (ora 12.09) pentru libertate, apoi alţi 957 au căzut într-un război care nu a existat: războiul cu teroriştii lui Ceauşescu, cu „copiii orfani crescuţi de cuplul dictatorial ca să-i apere şi să ne omoare", după cum anunţa, când şi când, Televiziunea Română „Liberă".

Izbucnită la Timişoara la jumătatea lunii decembrie, Revoluţia a continuat la Bucureşti, Sibiu, Braşov, Brăila, Buzău. Acestea au fost punctele fierbinţi unde scenariile create pentru justificarea „emanaţilor Revoluţiei" s-au împletit cu excesul de zel al civililor şi al cadrelor din Armată şi din Ministerul de Interne. Au existat însă nenumărate puncte pe harta ţării unde Revoluţia nu a fost decât un program de la televizor.

Poveştile absurde ale unor ghinionişti

La Galaţi, ales întâmplător ca studiu de caz, agitaţia revoluţionară a început cu discursul despre libertate al „Marianei cur-de-fier", prostituata de frunte a oraşului, şi s-a terminat în răpăitul de mitralieră al unui militar beat pe care l-a enervat un cetăţean pe stradă.

Trei oameni au murit în oraşul de la Dunăre în zilele Revoluţiei. Un al patrulea a fost împuşcat la două săptămâni după executarea Ceauşeştilor. Gălăţenii se ruşinează când sunt întrebaţi despre morţii lor. Doar Ilie Plătică-Vidovici, comandantul garnizoanei Galaţi în decembrie 1989, vorbeşte cu detaşare, chiar cu mândrie, despre răposaţi, considerând că lui i se datorează numărul mic de victime.

Despre primul mort al Revoluţiei de la Galaţi se vorbeşte în şoaptă şi lapidar. Nici măcar nu a fost trecut în registrele cu morţii de la Revoluţie sau în legătură cu evenimentele. Totuşi, cazul hoţului din port e tangent cu Revoluţia.

„Domnii mei, în port se fura din containerele cu marfă, de ce să nu spunem? La 22 decembrie, muncitorii din port l-au prins pe unul la furat şi au chemat grănicerii să-l preia. L-au luat ăştia să-l ducă la garnizoană, că Miliţia nu mai era. L-au luat cu maşina şi l-au băgat în spate, între doi soldaţi. Era seară, întuneric, mă rog. Şoferul era comandantul de la grăniceri şi, când să iasă din port, santinela l-a somat să stea la control.

Comandantul l-a înjurat, că de ce să stea, că-i ştie maşina. Amărâtul ăla, având farurile în ochi, nu i-a recunoscut. A somat şi a tras după maşină un foc. Foc ce l-a lovit în căpăţână pe hoţ, ca să vedeţi că mai există totuşi un Dumnezeu deasupra. Când au ajuns la garnizoană să-l dea jos, hoţul era mort", spune Plătică- Vidovici.

Zdrobit de tanc

Altă victimă, Dumitru Budescu, a sfârşit urât. Ţăranul a fost călcat de tanc la 24 decembrie 1989. A strigat şi el „Armata e cu noi!", dar Armata n-a fost atentă şi l-a strivit pe şoseaua dintre Galaţi şi Brăila. „A venit nevasta lui la mine, era o ţigancă. Zice: «Mi-a murit omu'. A ieşit ca tâmpitul, beat mort, şi l-a călcat tancul». Neculai Rizea, comandantul de Divizie la Brăila, supranumit pe bună dreptate «Tataia», chemase un batalion de tancuri de la Galaţi la Brăila, ca să apere comandamentul diviziei. Ţăranul a ieşit să salute Armata şi ăia din tanc, fiind întuneric, nu l-au văzut şi l-au zdrobit", şi-a amintit Plătică.

Curiosul caz al lui Neculai Florea, locotenent de radio-locaţie la UM 1959, a început la 27 decembrie 1989, când se îngâna ziua cu noaptea. Plătică-Vidovici l-a cunoscut personal: „Era comandant de gardă în acea noapte, dar i-a venit lui cheful să-şi vadă nevasta. Erau tineri şi ei, ştiţi cum e... Se şi ieşise din Postul Crăciunului... Şi-a lăsat casca la birou şi a plecat. După un timp s-a întors la cazarmă, pe întuneric, şi a sărit gardul. Santinela l-a somat să stea. Ăsta l-a înjurat: «Bă, boule, eu sunt!». Santinela a început să tragă în el, a tras şi locotenentul Florea în santinelă. Soldatul a fost împuşcat în picior şi locotenentul în cap. Avantaj soldatul".

O CRUCE MARE

La 6 ianuarie 1990, când în ţară se cam terminase Revoluţia, s-a petrecut cel mai dramatic incident de la Galaţi. Un caporal beat a tras cu mitraliera în civilul Costel Niţă. Acesta figurează şi el la registrul „decedaţi în legătură cu evenimentele din decembrie 1989", deşi nu prea are legătură.

„Neculai Rizea, comandantul de divizie, nu voia să retragă trupele în cazarmă, deşi trecuseră două săptămâni de când îl împuşcaseră pe Ceauşescu. La poşta din Galaţi erau doi soldaţi. Şi ăştia, neavând nimic de făcut, au plecat să bea ceva. S-au îmbătat ca porcii şi, când se întorceau la postul lor, i-a oprit un cetăţean şi le-a ţinut morală, că ăia cântau ca proştii, lălăiau pe stradă. Şi le-o fi spus: «Bă, voi aţi contribuit la Revoluţie şi acum vă faceţi de rahat pe stradă?». La care un caporal a scos arma şi l-a împuşcat. Pe caporal l-au băgat la puşcărie. Cam ăştia ne sunt toţi morţii", încheie Ilie Plătică-Vidovici.

Pentru ei şi pentru cei 13 gălăţeni care au murit prin alte oraşe, în timpul Revoluţiei, la Galaţi a fost ridicată o cruce mare, metalică, în părculeţul din faţa Prefecturii.

130 de episoade. Deocamdată

Între octombrie 2009 şi mai 2010, într-o demonstraţie de forţă fără precedent în presă, „Adevărul" a publicat 130 de episoade în serialele „Sfârşitul Ceauşeştilor" şi „Misterele Revoluţiei". Deşi astăzi tipărim ultimul episod din „Mistere", investigaţiile privind evenimentele din decembrie 1989 nu se vor încheia aici, iar ciclul de articole dedicat Revoluţiei va fi reluat în a doua jumătate a anului 2010!

„Mariana cur-de-fier" şi ruşinea „Artistului"

Vlad Vasiliu, „Artistul“

Mariana Baboş era şefa curvelor din Galaţi în 1989. Toată lumea o cunoştea drept „Mariana cur-de-fier". Gălăţenii îşi amintesc că, în tinereţe, fusese o curvă deosebit de frumoasă. Două generaţii de gălăţeni au frecventat-o şi nimeni n-a avut nimic să-i reproşeze. Când a venit Revoluţia, Mariana trecuse de 40 de ani şi, sătulă de meserie, se reprofilase în „peştoaică".

Alde Mariana şi fetele ei îşi făceau treaba în faţa Hotelului Dunărea. Când a auzit matroana că „Ole, ole, Ceauşescu nu mai e!", s-a dus ca un glonţ spre balconul Consiliului Judeţean, unde se strânsese crema oraşului să preia puterea. Actorul Vlad Vasiliu, zis „Artistul", a fost unul dintre miile de martori ai apelului făcut de „Mariana cur-de-fier" în centrul Galaţiului, la microfon, la 22 decembrie 1989, ora 16.09.

„Lumea râdea şi aplauda"

„Când a reuşit să pună mâna pe microfon, a început să strige: «Fetelor, f...ţi-vă, fetelor, că nu ne mai opreşte nimeni. E libertate, e bine! F...ţi-vă!». Ăsta era limbajul ei. Când am auzit aşa, am luat-o la fugă, zic: «Bă, dracului, e Revoluţie, ne facem de tot rahatul!». I-am spus: «Mariana, te rog frumos, dă-mi microfonul, că trebuie să fac o comunicare importantă».

Ea: «Gata, eu am terminat. Îi dau cuvântul Artistului». Şi când i-am luat microfonul, am auzit de jos, din mulţime, vocea doctorului Dumitru Iuşchievici: «F...ţi-vă fetelor, că eu vă chiuretez!». S-a auzit perfect pentru că doctorul avea o voce puternică, de bariton. Lumea râdea şi aplauda". Presiunea cauzată de decretul antiavort, impus de regimul Ceauşescu, nu mai putea fi suportată.

Doctorul Iuşchievici tocmai fusese eliberat de către revoluţionari din arestul Miliţiei. Era ginecolog şi făcea chiuretaje fără procese de conştiinţă.

„Pe Mariana o cunoşteam de mult, fiindcă o asistasem la vreo patru naşteri, săraca. Pe curvele ei le chiuretam tot eu. Curvele erau şi securiste, sigur. Că omul, după ce-şi făcea mendrele cu ele, la o ţigară, mai vorbea. Iar astea ciripeau mai sus", ne-a spus Iuşchievici. După Revoluţie, Mariana a plecat „afară", a umplut Europa de „gagici"şi s-a întors în România câţiva ani mai târziu, în plină tranziţie, cu o căruţă de valută. Azi este bolnavă de tiroidă şi mai e şi cap de afiş într-un proces de trafic de carne vie. O apără avocata Paula Iacob, atât cât mai poate fi apărată Mariana. „E o femeie amărâtă, cu mulţi copii", a rezumat Paula Iacob viaţa cât o carte de drept penal a doamnei Baboş. Mariana nu a putut fi contactată pe nicio cale pentru a explica Revoluţia.

Primarul a fugit de la Revoluţie să taie porcul

Vasile Dănilă, poreclit „Mustăciosul“, n-a prea agreat Revoluţia

Dacă în alte reşedinţe de judeţ Revoluţia din decembrie 1989 a însemnat o ploaie de gloanţe şi zeci de morţi, evenimentele din urmă cu 20 de ani de la Galaţi sunt dominate de un comic absurd.

În oraşul de la Dunăre n-a existat nicio mişcare de protest înainte de momentul 22 decembrie 1989, ora 12.09, când cuplul dictatorial, Nicolae şi Elena Ceauşescu, a fugit cu elicopterul de pe sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român.

În acea după-amiază de vineri, 22 decembrie, gălăţenii au ieşit în stradă, ca să ia parte la bucuria unei revoluţii la care nu participaseră cu nimic. S-au ales cu dilema cea mai insignifiantă a zilelor din decembrie 1989: pe ce braţ trebuia purtată brasarda tricoloră? Pe cel stâng sau pe cel drept? Apoi au început să fure televizoarele color din „Judeţeana" de Partid.

Viaţa e în altă carte

Cezar Paul Rogoz, de profesie aviator, de vocaţie revoluţionar, a strâns într-o carte toate momentele derizorii ale Revoluţiei din Galaţi. I-a lăsat pe concitadinii săi să scrie ce au trăit şi ce au simţit în urmă cu 20 de ani. A strâns 700 de pagini cu anecdotele unei Revoluţii îndepărtate.

„Cartea conţine unele ciuperci otrăvite, dar eu n-am cenzurat pe nimeni. I-am lăsat pe toţi să-şi spună amintirile", ne-a mărturisit Rogoz. Titlul lucrării este „Povestirile teroriştilor", deşi la Galaţi n-au fost terorişti, ci doar povestiri. De aici am aflat trista întâmplare a lui Florin Melinte, poreclit „muzicianul Revoluţiei" pentru simplul fapt că a dat tonul la „Deşteaptă-te române" în seara de 22 decembrie.

Melinte a rămas cu un gust amar, după Revoluţie: „Între 22 şi 23 decembrie am luat legătura cu cei de la fabrica de sucuri, pentru că voiam să împărţim populaţiei 60.000 de sticle de Brifcor, Cico, Quick şi ce mai era pe atunci. În momentul în care am expus această problemă în Consiliu, am fost tratat cu sictir, ba chiar cineva mi-a spus: «Ce suc, dom'le? Las' că de mâine dau drumul să curgă berea şi vinul în Galaţi!». Sincer, m-am simţit foarte umilit şi mi-am zis că, dacă tot nu au nevoie de mine, o să plec".

Tot în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, revoluţionarii din Consiliul Judeţean au speculat bine trecerea puterii în mâinile poporului şi s-au „înfipt"☺ în bucatele de la Cantina Partidului. Ioan Manole, unul dintre membrii nou-formatului Comitet Judeţean Popular, a povestit că s-au servit salamuri fără soia, pulpe afumate, caşcaval şi tot felul de bunătăţi: „Toată lumea se delecta, dar eu n-am pus gura pe nimic. Popa Tăviţă Dicu mă tot ispitea să mănânc, până când m-am enervat şi i-am spus: «Părinte, Sfinţia Ta, nu ştii că suntem în Postul Crăciunului?»".

La Galaţi, spiritul Sărbătorilor a cântărit mai greu decât spiritul Revoluţiei. Cel dintâi primar ales de comitetul revoluţionar, pe nume Atanasiu (nimeni nu-şi mai aminteşte numele lui de botez), a fugit din sediul Prefecturii să-şi vadă de Crăciun. „Mai lăsaţi-mă cu Revoluţia asta. Eu când mai îmi tai porcul?", a zis Atanasiu. A plecat şi dus a fost. A fost numit imediat un alt edil.

„Voi, cu Revoluţia voastră..."

Pentru mulţi gălăţeni, schimbarea de regim a venit într-un moment uşor nepotrivit. La Primărie veneau puhoaie de oameni cu problemele lor de zi cu zi. Unii se interesau de repartiţia apartamentelor: „Astăzi trebuia să primesc apartament, dar voi, cu Revoluţia voastră...", îşi aminteşte revoluţionarul Vasile Dănilă, poreclit „Mustăciosul".

Alţii, în buna tradiţie gospodărească a românilor, doreau să nu intre în anul nou cu datorii şi stăteau la coadă la ghişeul de taxe şi impozite. Aceiaşi oameni se întreabă astăzi retoric, privind democraţia frustă din stradă: „De-aia am murit noi la Revoluţie?".

Urmează un serial despre Mineriadă!

„Adevărul" va lansa, în a doua jumătate a lunii mai, un amplu serial dedicat fenomenului „Piaţa Universităţii" şi Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Ai fost „golan" în Piaţa Universităţii? Atunci scrie-ne, pe scurt, povestea ta, expediaz-o la scrisori@adevarul.ro, împreună cu datele tale de contact, şi reporterii „Adevărul" te vor căuta pentru a-ţi face publică istoria personală. Ziarul „Adevărul" urmăreşte să readucă în actualitate cât mai mult din atmosfera „Pieţei" şi să arate vinovaţii pentru intervenţia brutală a minerilor. Lăsaţi „golanii" să vină la noi!