Ce strategie pregăteşte PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Blaga
Vasile Blaga

Întoarcerea preşedintelui suspendat Traian Băsescu la Cotroceni este condiţionată, printre altele, de validarea referendumului de către Parlament.

Însă, până pe data de 1 septembrie, parlamentarii sunt în vacanţă, ceea ce înseamnă încă patru săptămâni de aşteptare pentru preşedintele suspendat. Din acest motiv, PDL-iştii s-au lansat astăzi în declaraţii prin care susţin că, în eventualitatea în care Parlamentul nu este convocat în sesiune extraordinară, pot face ei acest demers, motivând faptul că întrunesc o treime din deputaţi.

„Avem dreptul şi noi să-l convocăm. Se convoacă de o treime din Biroul Permanent sau din deputaţi", a declarat liderul deputaţilor PDL Mircea Toader.

În regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, la art.2  se specifică: Convocarea Camerelor în şedinţă comună se face de preşedinţii acestora, de comun acord. Mai exact, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi preşedintele Senatului, Petru Filip, sunt singurii în măsură să solicite convocarea celor două Camere în sesiune extraordinară.

Prin urmare, acţiunea senatorilor şi deputaţilor PDL este neregulamentară. În ciuda acestui fapt, liderul PDL, Vasile Blaga (foto), a declarat, ieri, că a cerut celor doi lideri de grup să strângă semnăturile tuturor colegilor pentru a fi pregătiţi să convoace Parlamentul. Întrebat dacă se aşteaptă ca USL să tragă de timp, Blaga a declarat: „Nu cred că vor face lucrul acesta".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite