Ce îi spunea Viorel Hrebenciuc Patriarhului Daniel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorel Hrebenciuc a vorbit în iulie 2010 cu PF Daniel, cerând o audienţă pentru a propune Patriarhiei un împrumut pentru construirea Catedralei de la banca "Sfântul Spirit" din Portugalia, patriarhul spunând că ar avea nevoie de o linie de credit de 100 milioane euro, din care să ia bani la nevoie.

Informaţia apare în volumele de urmărire penală ale dosarului în care procurorii DNA i-au trimis în judecată pe liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, Ioan Niculae şi directorul Viorel Bărac, de la InterAgro, precum şi pe Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, în cazul finanţării campaniei electorale prezidenţiale din 2009 a candidatului PSD Mircea Geoană.

Potrivit Mediafax, interceptările făcute în dosar arată că în iulie 2010 deputatul PSD a luat legătura cu patriarhul, cearând o audienţă privind finanţarea construirii Catedralei Neamului.

Procurorii redau în material o discuţie din 14 iulie 2010:

"V.H.: Bună seara, Viorel Hrebenciuc sunt!

Secretar: Cu respect, domnule Hrebenciuc. Sunt părintele secretar.

V.H.: Aş fi vrut să vorbesc un minut cu prea fericirea sa, dacă este.

Secretar: Acum e ocupat

V.H.: Vă rog, este în legătură cu Catedrala Neamului. Am o veste bună, da.

Domn: Alo?

V.H.: Saru'mâna, preafericirea dvs., Viorel Hrebenciuc vă deranjează.

Domn: Ah, să trăiţi domnule Hrebenciuc! Ce mai faceţi, bine?

V.H.: Bune fac, preafericite.

Domn: Văd că băcăuanii sunt în faţă.

V.H.: Sărut mâna, mulţumim din suflet!. De ce vă deranjez. Eu ştiu că sunt probleme cu finanţarea Catedralei Neamului şi am găsit o posibilitate. Este vorba de Banca Sfântul Spirit, Santu Spirit din Portugalia. Preşedintele băncii ar veni săptămâna viitoare aici, pentru că ei pot să facă acest lucru, indiferent de sumă. Eu, dacă aţi avea timp să mă primiţi în audienţă ...

Domn: Problema este aşa: că noi avem mai multe oferte şi, dacă ne-ar face în scris, acum noi trebuie să păstrăm o anumită simetrie. Şi băncile astea ale noastre, româneşti ...

V.H.: Da.

Domn: Vor să contribuie.

V.H.: Dar vorbiţi de contribuţie în sensul de credit sau de ...

Domn: Linie de credit.

V.H.: Care ar fi suma totală de care avem nevoie?

Domn: Păi acum suma totală este ... Pentru trei ani o sută de milioane de euro.

V.H.: Pentru trei ani?

Domn: Nu e mult, 30 de milioane pe an. Ceea ce nu îmi pare o sumă mare. Şi ai noştri pe aici au zis că, dacă au ceva garanţii guvernamentale punctuale, pot să ajute. Dar linia de credit mi se pare ... Aceasta nu presupune garanţii. Că noi facem cu ei aşa: când avem bani, nu cerem, când nu avem bani, cerem şi atunci, se plăteşte comision de folosire şi de nefolosire. Asta e forma cea mai puţin dificilă.

V.H.: Eu mă gândeam la o chestiune care să o luăm ...

Domn: Noi ne gândim că, dacă oamenii sunt sensibili, o să luăm puţini bani de la bancă. Numai în momentul în care ar fi un hiatus, un fel de pauze care nu sunt acoperite. De pildă, de aici, sunt oamenii, la primăriile de sector. Domnul Onţanu deja a alocat, a prins o anumită sumă şi noi ce putem face fără să mai dăm dobânzi şi comision de folosire, să facem pe cont propriu.

V.H.: Corect.

Domn: Anul acesta avem banii strânşi... Plătim 30% din proiectare (...)".

După convorbirea cu Patriarhul, Viorel Hrebenciuc a sunat o altă persoană, prezentată de procurori ca fiind "domn".

Procurorii redau în material discuţia din 14 iulie 2010:

"V.H.: Alo?

Domn: Da.

V.H.: Am vorbit cu patriarhul şi e puţin mai complicată chestiunea. E şi în spital, săracul. Şi mă văd luni, trec pe la el. Mi-a explicat că sunt multe bănci şi că de fapt nu vrea să ia linia. Nu am înţeles eu exact ce vrea să facă, înţelegi?

Domn: Da.

V.H.: Zice să le facă o propunere, că noi avem propuneri. Dar mă lămuresc eu luni dimineaţă faţă în faţă cu el.

Domn: E cel mai bine aşa, ca să nu îi aduc nici pe ăia de ...

V.H.: Sigur.

Domn: Ei au zis, domnule, noi stabilim, facem un sindicat de bănci. Aştia de la Spiritus Santu pot să deblocheze 100, 150 de milioane foarte uşor.

V.H.: 100 e maxim, a zis.

Domn: Da??

V.H.: Da.

Domn: Perfect atunci!

V.H.: Iuliu Neagu se apucă de lucru. Deci văd ce a făcut până acuma, face din bucăţi şi nu cred că e bine.

Domn: Păi normal că nu e bine. (...) Dar să ştiţi că mai am un pont şi mai mişto. Poate să plătească aşa: să facă vinul de împărtăşanie, vinde ... Unii distribuitori, noi ... Ne umplem de bani!

V.H.: Ai văzut!"

Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată, miercuri, pe liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, Ioan Niculae şi directorul Viorel Bărac, de la InterAgro, precum şi pe Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, toţi fiind acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice.

Dosarul a fost trimis la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

De asemenea, procurorii arată, în rechizitoriu, că a fost constituit un nou dosar, în care urmează să fie cercetate infracţiunile de folosire a influenţei sau a autorităţii politice, fals în înscrisuri şi spălare de bani, fapte comise de Gheorghe Teodorescu, de la INSOMAR, alături de Viorel Hrebenciu, Robert Negoiţă, dar şi oameni de afaceri precum Sebastian Ghiţă şi Emilian Dinescu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite