Ce nu ştiai despre vasectomie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ce nu ştiai despre vasectomie
Ce nu ştiai despre vasectomie

Vasectomia este cea mai sigură metodă de a preveni o sarcină nedorită, cu rezultate în peste 99 la sută din cazuri. În lume, peste 500 de milioane de bărbați au apelat deja la ea. Dacă vrei să faci şi tu acest pas, află ce implicaţii are.

Vasectomia este o procedură chirurgicală de sterilizare adresată bărbaţilor. Potrivit statisticilor, la vasectomie apelează bărbații care sunt căsătoriți de peste 10 ani și care, împreună cu partenera, hotă­răsc că nu mai vor să aibă copii.

Dar la această metodă de contracepție extremă se mai poate apela şi atunci când partenera are o problemă de sănătate, iar o eventuală sarcină i-ar pune viața în pericol.

Cum se realizează

Bărbații au la nivelul aparatului genital două canale aşa-numite deferente care măsoară, fiecare 25 de centimetri și care au rolul de a transporta spermatozoizii de la nivelul testiculelor, unde sunt produși, până la segmentul prostatic al uretrei.

Când ajung la acest nivel, spermatozoizii se combină cu lichidul seminal, provenit din cele două vezicule seminale și cu lichidul produs de prostată, rezultând sperma. Vasectomia se realizează prin tăierea canalelor deferente, extirparea unei mici porțiuni din acestea şi ligatura capetelor.

Prin urmare, în momentul închiderii canalelor, spermatozoizii nu se mai combină cu lichidul seminal, iar bărbatul devine steril. Operaţia durează maximum o oră.

Rezultate sigure doar după opt săptămâni

Recuperarea postoperatorie durează maximum cinci zile. Ulterior, viața sexuală poate fi reluată, însă specialiștii recomandă folosirea protecţiei, deoarece în spermă mai pot fi prezente rămășițe de spermatozoizi.

După o lună și jumătate de la închiderea canalelor, se va realiza o analiză a lichidului seminal pentru a se observa dacă mai există vreo urmă de spermatozoizi, iar, pentru mai multă siguranță, după alte două săptămâni, se va mai face o analiză. Abia după cele două analize medicul va putea certifica sterilitatea.

Complicaţiile sunt rare

În general, intervenția chirurgicală este lipsită de efecte adverse. Însă există și cazuri în care pot apărea sângerări la nivelul scrotului, mai exact, poate apărea o umflătură care să producă durere. De asemenea, după două zile de la operație poate apărea o infecție la nivelul tăieturii, urmată de o inflamație. De obicei, în aceste cazuri se administrează antibiotice, pentru a evita complicațiile.

Nu afectează viaţa sexuală

După intervenţie, bărbatul poate avea o reţinere pe plan sexual. Aceasta are o bază emoţională și poate fi rezolvată prin câteva ședinţe de psihoterapie. În rest, viaţa sexuală se desfășoară normal, deoarece vasectomia nu afectează erecţia. După realizarea sterilizării, partenerii consideră viaţa sexuală chiar mai plăcută, deoarece scapă de corvoada contracepţiei. 

image

Specialistul nostru


Petrişor Geavlete
medic primar urologie
Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan“


Vasectomia este o metodă de sterilizare masculină ce poate fi aleasă de cuplurile ce nu îşi mai doresc copii. Ea presupune ligatura şi/sau secţionarea vaselor deferente, în acest mod anulându-se practic ejacularea. Şansele ca o femeie să rămână însărcinată şi după această procedură sunt de unu la sută.

Unele vasectomii însă pot fi reversibile, iar procedura poartă numele de vasostomie. Operaţia inversă se realizează prin deblocarea tuburilor care transportă sperma de la testicule spre penis. În general, procedura se realizează în timp de trei ore şi se face sub anestezie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite